De bun venit

Când ai venit în lume, pe pământ,
Doar cerul a știut că printre oameni
Venit-a-n întrupare, Duhul Sfânt.
Natura îți șoptea în adieri de vânt,
Bine-ai venit la noi în lume, Doamne!

Ce viață grea avut-ai printre oameni!
În loc s-ajute, te-au lovit fără sfială;
Cu cât mai grea-ți era de purtat crucea,
Dădeau mai tare, fără osteneală.
Doar flori și păsări îți șopteau în triste toamne:
Bine-ai venit la noi în lume, Doamne!

Acum și oamenii aflat-au vestea
Că Dumnezeu, în legea lui divină,
Lăsat-a scris că iară o să vină
Sfânt Mesager, în simplu trup de tină.
Dar ei deloc n-au înțeles mesajul
Nu te-au văzut trecând pe lângă Tine,
Și nu avut-a-n lume, Doamne, cine
Să te primească-așa cum se cuvine,
Să-ți spună cineva și dintre oameni:
Bine-ai venit la noi în lume, Doamne!

Acum târzie-i vremea,
Ne plecăm cu umilință
Și-ți mulțumim din suflet
Că Tu ne-ai dat credință.
Ne iartă, Sfântă Doamnă!
Acum strigăm din zare-n zare
S-audă-ntreg pământul:
Bine-ai venit la noi în lume, Doamne!

Luca Nicolae

Cuvântul

Cuvântul fost-a-n lume primul ce s-a făcut
Dar el era chiar Tatăl, cuvântul deci e sfânt!
Lăsat ne-a fost în lume ca noi să-l folosim,
Ca oameni, toți în lume să știm să-l prețuim.

În timp, cuvântul simplu a fost dat la o parte
Și-n locu-i apărut-au cuvinte complicate.
Cu ele au venit și rele obiceiuri,
Zidite fals în viață pe josnice temeiuri.

Cuvântul, într-o viață, pe noi ne reprezintă,
El are-acea putere de-a merge drept la țintă.
Deci trebuie cuvântul să fie bun, curat,
Căci el este sămânța ce-n viață-am semănat.

Sunt multe drumuri, oameni, în viața pământească
Și doar puține duc în sus, spre o fereastră,
Unde vedem lumina venind din înălțime,
Lumină ce e scopul trăirii noastre-n lume.

Cuvântul e-o cărare, e drum spre înălțime,
Cuvântul are forță și rădăcini în tine,
Cuvântul e salvare și noi putem alege;
Cum îl vom semăna, așa îl vom culege.

Astăzi, divină voce, un dulce glas ne spune:
,,Oameni, deschideți ochii, e Dumnezeu în lume!"
E adevăr, credință, iubire și lumină,
E chiar cuvântul însuși din lumea cea divină.

Venit-a să salveze ce mai e bun în lume,
S-aducă alinare acelor buni ca tine!
Oameni, priviți în lume, se-apropie furtuna
Vă puteți salva, alegeți: pierzarea sau lumina!

Luca Nicolae

Și El, și EA... au fost cu noi

Și El, și Ea... s-au coborât
La noi, ca o speranță;
El a venit întâi... iar Ea,
La mii de ani distanță.

El într-o iesle se năștea
Din Maica lui Fecioară;
Ea... dintr-o mamă ce-avorta
Un prunc sortit să moară.

Mesia - El era-nceputul,
Venea să pătimească;
Mesia - Ea, la mii de ani,
Scriptura să-mplinească.

El, de păcat, ne-a mântuit,
Și-afost urcat pe cruce;
Ea, rănile ni le-a-ngrijit,
Și ,,crucea'' înc-o duce.

Pe El, și spini l-au înțepat,
Și-oțet i-au dat să bea;
În Ea, cu pietre au aruncat - 
Tăcea și îndura...

El sta-n piroane răstignit,
Cu rana sângerând;
Ea-ntr-un spital, pe-un pat comun,
Pierdea sângele sfânt.

Și El, și Ea... ne-au ajutat
Când ne-au văzut pierind;
Păcatu'-a fost răscumpărat
Prin Doamna, suferind...

Nici El n-a fost crezut că-i Fiu,
Nici Ea că-i Duhul Sfânt,
Și mulți nu cred... și mulți nu știu...
Că Ea e pe pământ.

Și El, și Ea... au fost huliți,
Din cupa cu preaplin;
Venind aici, au fost sortiți
Să bea numai venin.

Și El, și Ea... sunt un întreg;
Prin Ea și El vorbește;
Când Ea e tristă-i trist și El,
Prin Ea, și El zâmbește.

Și El, și Ea... nedespărțiți
Vor fi, cu siguranță,
Chiar de-au venit pe rând aici,
La mii de ani distanță.

El e mereu... și-a fost cândva
Izvor de apă vie;
De s-o-nălța-n curând și Ea
Va arde-n noi făclie.

Nici El, nici Ea... n-or mai veni
Nicicând din Cerul sfânt;
Lumină-au fost, Lumină-or fi
În cer și pe pământ...

Mioara Lupescu

Semenilor mei

Doamna Desanca, Duhul Sfânt,
Este-n Arad, în Templul Sfânt.
Glasul Ei e armonie,
Farmec e al Său cuvânt,
Orice drum pe unde trece
De miresme alese-i plin,
Câmpu-i mai frumos pe-acolo,
Cerul pare mai senin.

Blânda Ei înfățișare,
Plină e de farmec sfânt,
Mii de primăveri coboară
Dintr-o dată pe pământ,
E un focar de veșnică lumină,
Un cald izvor de sfinte mângâieri,
E inima ce-n flăcări de iubire
Dorește să ne-aline în dureri.

Ea vrea ca de iubirea Sa divină,
Pământu'-ntreg să fie mistuit,
Deci s-o iubim așa cum se cuvine,
Căci pentru noi, a doua oară, a venit!
E Duhul Sfânt Mângâietor
Și nimenea asemeni nu-i,
O, ce n-ați da, de l-ați cunoaște,
Ca să fiți și voi ai Lui!

Maria Miclăuș

Doamna Desanca, Domnul meu și Dumnezeul meu,

Noi suntem slabi și greșitori
Și-adesea te mâhnim amar,
Tu iartă-ne păcatele
Și dă-ne al iubirii dar!

Iubirea Ta să-mi ardă-n suflet,
Ajută-mă s-o pot menține,
Dă-mi Duhul Tău de rugăciune,
Sub paza Ta mă voi ruga și voi veghea,
Rămâi cu mine!

Maria Miclăuș

Gânduri și urări

În viața mea de până-acum,
Mi-a fost și rău, și bine,
Simțeam ceva, dar nu știam
Că Tu ești lângă mine.

La Tine prea rar mă gândeam
știi, Iisuse, bine,
Când relele mă năpădeau
Eu mă-ntorceam la Tine.

Acum onoare am primit
Să pot în a mea viață,
S-ajung în Templul din Arad,
Să te privesc în față.

Să fiu și eu contemporan
Cu-a doua Ta venire - 
O, Doamne, îmi pare că visez,
Încă nu-mi vin în fire.

De când la Tine am ajuns,
Preabună Doamnă sfântă,
În viața mea-s doar flori și vis
Și sufletul îmi cântă.

Nici nu speram nicicând s-ajung
În viața-mi trecătoare,
Să-mi arzi păcatele pe rug,
S-alini tot ce mă doare.

Noua ființă ai făcut
Din mine, Doamnă sfântă,
Cum aș putea să-ți mulțumesc?! - 
E tot ce mă frământă.

Aș vrea petale să mă fac
Să-ți fiu covor în față,
Sub pașii Tăi să îmi aștern
Întreaga mea viață.

Sau tril de ciocârlie-aș vrea
Să fiu acum, o, Doamnă,
S-aduc primăvăratic cânt
În așteptata-ți toamnă.

Orice aș face-ar fi puțin
O, Doamna mea iubită,
Ce mult aș vrea ca scut să-ți fiu
Atunci când ești lovită!

Luca Nicolae

Dac-aș putea...

Dac-aș putea...
M-aș face gingaș fulg de nea,
Să mă topesc în palma Ta,
Să o alint, topit, în ea.

Dac-aș putea...
Să fiu o adiere-aș vrea,
Să mângâi tandru fruntea Ta
Când cald i-ar fi, ce mult,
Ce mult aș vrea!

Dac-aș putea...
Din soare-o rază eu să fiu
Și-n vremea amurgului târziu,
Să încălzesc ființa Ta
Ce mult aș vrea!
Ce mult aș vrea!

Luca Nicolae

,,Domnul Dumnezeul nostru este un singur Dumnezeu" (Marcu, cap. 12:23)

Părinte Sfânt, când văd întreaga lume
Ce ai creat-o prin al Tău cuvânt,
Ființele ce-mpodobesc natura
Ce le susții cu brațul Tău cel sfânt,

Acum îți cânt, puternic Creator -
Ce mare ești! Ce mare ești!
Al lumilor măreț Stăpânitor - 
Ce mare ești! Ce mare ești!

Privirea când mi-o-nalț și văd minunea,
Mulțimea aștrilor lucind pe cer,
Frumosul soare ca și mândra lună,
Plutind atât de falnic prin eter,

Când răsfoiesc cu râvnă Cartea Sfântă
Și văd noianul Tău de îndurări,
Cum pe aleșii Tăi, o, bun părinte,
Îi copleșești cu binecuvântări.

O, Duhule Sfânt creator
Din cer ai coborât la noi,
Ai revărsat har sfinților,
Ne-ai transformat în ființe noi.

Tu ești numit Mângâietor
Și Darul Domnului preasfânt,
Iubire, foc și viu izvor
Și alinare pe pământ.

Te bucură, a Cerului Regină
Că cel pe care-n brațe ai purtat,
Oliver se numește și este
Al nostru iubit Împărat!

Te bucură, Tu, Mamă și Fecioară,
Că Fiul Tău preasfânt
Revarsă milă multă și iertare
Asupra-acestui chinuit pământ!

Ana Suciu

De ziua Ta

De ziua Ta, iubite Prinț,
Venim cu mic, cu mare,
Cu inimi blânde și fierbinți,
Venim din larga zare.
Cu toți alături vrem să-ți fim
La această aniversare,
Că ne e dor și te iubim
Și inima în piept ne doare!
Tu în veci vei fi Împăratul,
Cu acel toiag de fier,
Și vei păstori Pământul,
Tu, Nicolai Oliver!
Iisus e Fiu Dumnezeiesc,
Din veci, de când e lumea,
Iisus e Tatăl Tău Ceresc,
Primește-i acum turma!
Mama Ta e Duhul Sfânt,
Ce te-a adus pe lume,
Ascultă-i dulcele cuvânt
Și mergi pe-a Sale urme!
Ești rodul dragostei divine
Dintre Iisus și Duhul Sfânt,
Azi te-nălțăm pe înalte culmi
Și cât vom fi pe acest pământ,
Te vom iubi!

Livia Bărănceanu

Pe când nu era moarte, ci un tot nemuritor,

Nici sâmburul luminii de viață dătător,
Nu era azi, nici mâine, nici ieri, nici totdeauna,
Căci unul erau toate și totul era una;
Pe când pământul, cerul, văzduhul, lumea toată,
Erau din rândul celor ce n-au fost niciodată,
Pe-atunci erai Tu singur, încât mă-ntreb în sine-mi:
Cine să fie zeul cărui plecăm a noastre inimi?
Tu, singur zeu, stătut-ai-nainte de-a fi zei
Și din noian de ape puterea a luat scântei,
Tu zeilor dai suflet și lumii fericire,
Tu ești al omenirii izvor de mântuire:
Sus inimile voastre! Cântare aduceți-i!
El este moartea morții și învierea vieții!
Acum, o scump Părinte, eu pot să-Ți mulțumesc
Că Tu mi-ai dat în lume norocul să trăiesc,
Să vin de ziua-Ți sfântă la Tine, la Palat,
Unde-n copilul Noli, ești chiar Tu întrupat.
Nu Ți-am adus tămâie, smirnă și nici aur, ci
Doar iubire și credință, al nostru scump tezaur!
La mulți ani, Oliver!
Cu toată dragostea de pe Pământ,

Lavinia, Lenuța și Nelu Ilieș

Domnului nostru Oliver

Acum, când nu mai există nici o urmă de îndoială, venim înaintea Ta, Doamne, să-ngenunchem și să strigăm:
Ai venit, Domn al nostru, mult Te-am așteptat!
Ai venit, Împărate al nostru, așa cum ne-ai promis!
Ai venit, Doamne, să-i vezi pe cei ce-au biruit, să le dai darurile Tale și împreună cu ei să birui ,,fiara", pentru că Tu ești Domn al Domnilor și Împărat al Împăraților!
Ai venit, Doamne, să păstorești lumea cu toiagul Tău de fier!
Ai venit, Doamne, pe Pământ ca să domnești o mie de ani împreună cu sfinții Tăi din toate timpurile!
Venim și noi astăzi, cu umilință, cu supunere, la Tine, Doamne, în această zi măreață de 17 Decembrie - zi a venirii Tale pe Pământ ca Fiu al Omului, să-Ți spunem din toate inimile mari și mici: Te iubim!
Te iubim mai presus decât viața, mai presus decât cerul și pământul, mai presus de orice creație! Amin.
Și Te rugăm, Doamne, primește această inimă de flori, care simbolizează toate inimile noastre pe care Ți le dăruim!
Arad, 17 Decembrie 1999, Ziua Fiului Omului,

Noi, martorii... Lui Oliver

Primul cuvânt rostit... ,,Desanka"

De-ar fi să mă mai nasc o dată
Și-aș învăța a gânguri,
,,Desanka" - ar fi primul cuvânt
Ce după ,,mamă'' l-aș rosti.

De-ar fi ca timpul să se-ntoarne
Și-aș naște și eu alți copii,
,,Desanka" - ar fi primul cuvânt
Ce după ,,mamă'' l-ar rosti.

Copii mei de-ar fi s-aducă
Pe lume încă alți copii,
,,Desanka" - ar fi primul cuvânt
Ce după ,,mamă''-l vor rosti.

De-aș fi învățătoare acum
Copiii aș învăța să scrie,
,,Desanka" - ar fi primul cuvânt
Ce l-ar așterne pe hârtie.

Sunt prea frumos îngemănate
Doar trei silabe-n ăst cuvânt,
,,De-san-ka"-i Sfânta Trinitate:
Dumnezeu - Fiul - Duhul Sfânt.
Nimic fără divinitate
N-ar fi posibil pe pământ,
Iar semnul crucii când ne facem,
Rostim ,,Desanka" vrând-nevrând.

Din câte sunt, mai pot și eu
Să-nalț privirea către zare
Și strig: ,,Desanka - Dumnezeu,
Iubirea mea nemuritoare!"...

Mioara Lupescu


Eu sunt Dumnezeul dragostei care iartă și vrea să-i salveze pe toți!

Coboară iarna-ncet, cernind
năframă albă de steluțe lucitoare
pe pomii înșirați pe lângă drum:
fantome în amurgul care moare.

Pe cer al stelelor șirag se aprinde
și luna cu raze de beteală ne desfată,
iar calendarul din perete ne arată
c-a venit seara binecuvântată.

E iarăși noaptea de Ajun!
Brazii se aprind, colindele se aud pe drum
și toți creștinii prăznuiesc
Nașterea Fiului Ceresc.

De 2000 de ani, cu drag
păstrăm o sfântă amintire,
cum cei trei magi conduși de-o stea,
veneau cu daruri lui Mesia să se-nchine.

Nu-mi amintesc de-am fost la Betleem când Te-ai născut
sau dacă lângă Tine, Iisuse, am crescut,
nu-mi amintesc nimic, dar sigur știu
c-aș vrea nisipul peste care ai călcat să fiu.

De mii de ani veghezi asupra noastră,
De mii de ani răbdarea-Ți încercăm,
meschini, necredincioși și răi noi suntem
dar Tu, Iisuse, ne-ai iertat de atâtea ori.

Pe cruce Te-am suit, dar ne-ai iertat
Și mântuire în schimbul trădării Tu ne-ai dat
Și anu'-acesta-i hotărât să Te sacrifici
Și-ai renunțat Mireasa-n Cer să O ridici.

Te-ai îndurat ca la această mare sărbătoare
Mireasa Ta să fie printre noi,
cu palmele chemând puhoiul de lumină,
ca să-ncolțești speranța, să renaști credința
și să ne aperi de nevoi.

N-am vers să pot cânta, Iisuse,
a măreției Tale fapte
și vraja nopții se destramă și raza lunii s-a topit,
iar eu adorm, privind icoana și sfântul, luminosu'-Ți chip.

Silvia Dima

Fiul Omului

La ușa mea a bătut cineva
Flămând și gol și abătut...
Era Duhul Sfânt.
Duhul cel Sfânt și neînfricat
Ce avea în brațe-un fiu,
,,Fiul omului'' cel viu.
Eu în casă L-am băgat
Și apoi, L-am întrebat:
,,De ce umbli Tu prin lume
Gol, flămând și fără nume?"
Atunci El s-a așezat
Și, oftând adânc, mi-a spus:
,,Eu umblu flămând și gol,
Și-am ostenit de atâta bătut
La ușile voastre închise!"

Cerasela Raluca, Emanuela și Ion Pribeagu

Dumnezeu e pe Pământ

Coborât-a Duhul Sfânt,
Coborât-a pe Pământ,
A venit chiar la Arad
Și ne-ajută cu mult drag.

Te iubesc, Mireasă blândă!
Te iubesc, Regină sfântă!
Te iubesc, Doamna cerului,
Tu, care dai lumină muritorilor!

Tu, Iisus iubit, scump,
Ești departe în Aradul sfânt,
Vreau să ajung la Tine
Să primesc iubire.

O, Iisuse, am greșit,
O, Duh Sfânt, noi Te-am hulit
Iar acum, când vrei să pleci,
Noi Te rugăm ca să ne ierți!

O, Desanca, de-aș putea,
Sufletul meu Ți l-aș da
În schimbul durerii tale, 
Porumbiță mângâietoare.

Tu ne alini și suferințe,
Tu ne împlinești dorințe,
Tu ne dai tot ce-i mai bun,
Însă noi Te lovim mult.

O, de-ai ști cât Te iubesc
Pe Tine, pe Oliver,
Eu iubesc întregul cer,
Mai mult decât pe mine
Mai mult decât pe oricine!

Cerasela Raluca, Emanuela și Ion Pribeagu

Duhul Sfânt

Când toată lumea spune: ,,Nu!",
Noi, martori ai iubirii Sale,
Le spunem: ,,Doamna-i Duhul Sfânt
Și este ultima întrupare!"
Noi știm că Mirele-i pe drum
Și că venirea-i pentru Ea,
Degeaba, preoți, așteptați,
Iisus, biserica s-o ia,
Degeaba vă amăgiți spunând:
,,Desanca e doar o femeie!"
Și toți cu grele vorbe aruncați.
Noi, martori ai iubirii Sale
Vom spune chiar de-om repeta:
,,Desanca este Duhul Sfânt,
Desanca e Trimisa Sa!"

Diana Damian

Porumbelul

Un porumbel de-un alb imaculat
A poposit în noapte, în odaia mea...
Mi-aș fi dorit o clipă la pieptul meu să-l țin
Dar el, în zboru-i liber, mă privea.
S-a odihnit apoi pe perna mea...
Înțelegându-mi gândul, mi-a-ntins o aripă pe frunte
Ca un sărut fugar...
Apoi, cu aripile larg deschise,
La trupu-i mic și obosit mă cuprindea.
O, cât te iubesc, porumbel micuț,
Porumbel iubit!

Camelia Timcu

În lumea Ta

Ca într-un vis, mă las purtată-n lumea Ta
Și mă desprind cu gândul, sufletul și trupul de lumea-n care sunt,
Mă-nalț asemeni unui zmeu făcut din hârtie,
Cu toată dragostea copilăriei, adolescenței și maturității mele.

Privesc în juru-mi și mă-nvăluie Lumina,
Privesc în sus, și-l simt pe Dumnezeu.
Și mă întreb prin care lume-am rătăcit,
De am uitat să îl iubesc și viața la picioare să-i aștern?

Ce minunată-i lumea-n care ești,
Ce dar nemeritat de-a te putea cunoaște,
Oprește-mă, să pot pluti în lumea ta,
Să nu mai pot nicicând a mă întoarce!

Camelia Tincu

Te-ai dăruit

Poleită-n foc de soare și purtând al nemuririi nimb,
Te-ai dăruit cum florile își dăruiesc parfumul,
Te-ai dăruit și n-ai primit nimic în schimb,
Doar durere și tristețe, să-Ți scalde-n lacrimi drumul.

Mai frumoasă decât luna, ce în fața Ta s-a închinat,
Te-ai dăruit cu totul, ca apa purelor izvoare,
Te-ai dăruit mereu, și-n schimb ce Ți s-a dat?!
Doar vorbe de ocară, chin și lacrimi, cât o mare!

Mai luminoasă decât aurora dimineților senine,
Te-ai dăruit cum soarele își dăruie a sa căldură,
Te-ai dăruit mereu, nu Te-ai gândit la Tine,
Și-n schimb ce ai primit? Batjocură și ură.

Mai pură decât crinii și mai suavă ca o șoaptă de iubire,
Te-ai dăruit ca aerul, fără să ceri ceva!
O, Doamnă, viața Ta e numai dăruire,
Și-o lacrimă imensă e toată viața Ta!

Tu ce ești Apa Vieții ce-a dăruit-o Cerul
Să stingă blestemul în torța omenirii,
Te-ai făcut Cale Sfântă să știm ce-i Adevărul,
Să ne torni în suflet, parfumul nemuririi.

Tu ce ești Pâinea Sfântă și pentru noi Te-ai frânt
Să ne unești cu cerul, pe cei ce sunt chemați,
Ne-ai arătat că noi, prin fapte, prin gânduri și cuvânt,
De suferința Ta, toți suntem vinovați.

O, Doamnă, viața Ta e numai dăruire,
Peste puțină vreme Îți vei schimba veșmântul,
Va plânge atunci amarnic întreaga omenire
Și-o lacrimă imensă va fi întreg Pământul.

Monica Gatea 
Abonați-vă la: Postări (Atom)