Ca într-un vis, mă las purtată-n lumea Ta
Și mă desprind cu gândul, sufletul și trupul de lumea-n care sunt,
Mă-nalț asemeni unui zmeu făcut din hârtie,
Cu toată dragostea copilăriei, adolescenței și maturității mele.
Privesc în juru-mi și mă-nvăluie Lumina,
Privesc în sus, și-l simt pe Dumnezeu.
Și mă întreb prin care lume-am rătăcit,
De am uitat să îl iubesc și viața la picioare să-i aștern?
Ce minunată-i lumea-n care ești,
Ce dar nemeritat de-a te putea cunoaște,
Oprește-mă, să pot pluti în lumea ta,
Să nu mai pot nicicând a mă întoarce!
Camelia Tincu
