Septembrie se pierde în amurg
Și se ascunde-n umbre reci,
Clipe pustii în lacrimi curg
Lumina mea, chiar o să pleci?
Septembrie-i trist în asfințit
Ca lumea-n ziua cea dintâi;
E zbucium gândul nerostit:
Vreau și să pleci și să rămâi!
Vreau și să pleci la Tine-n Cer
Căci, știu, Ți-e dor chiar și de Tine
Și totuși să rămâi mai sper,
Să mai rămâi puțin cu mine!
Septembrie sufletu-mi străbate
Și-mi frânge-n doua inima:
Rămâi! - suspină prima parte,
Și a doua: Fie voia Ta!
Și nu știu cum să-Ți cer iertare
Că-Ți spun: Rămâi, Lumina mea!
Căci știu, durerea-i tot mai mare,
Și crucea-Ți este tot mai grea!
Septembrie-i trist și-n agonie
Octombrie îmi bate-n prag,
Întreb și nimenea nu știe:
O să-Ți mai văd iar chipul drag?
Voi mai putea-n această viață
Să-Ți mai ascult glasul divin,
Să te mai strâng o dată-n brațe
Și-n fața Ta să mă închin?
O, iartă-mi gândul nesupus
Ciudatu-mi suflet omenesc,
Dar parcă prea puțin Ți-am spus
Ce dragă-mi ești, cât Te iubesc!
Monica Gatea
