Mai e puțin și vei pleca...

Mai e puțin și vei pleca

Lumina lumii, în lumea Ta...

În cer vei fi încoronată

Ca o Regină adevărată,

De Rege și de Tatăl Lui

Vei fi întâmpinată.

La sărbătoarea ce va fi

Și la schimbarea ce-o să vină

Vei triumfa, vei fi mai mult decât Regină.

Mai e puțin și vei pleca,

Rănită, blândă Porumbea,

Pe aripa-ți albă sunt pete de sânge

Și-n suflet ai suliți înfipte,

Dar toate acestea sunt doar pentru tine

Și nimeni nu vrea să le-asculte.

Mai e puțin și vei pleca...

Fii fericită, Porumbea,

Că zborul tău anevoios

A dat Lumină,

Că pana-ți albă ca de nea

A alinat și a luat spre ea

Durerea ce ne chinuia!

Cum ai putut să-nduri, Regină?

Diana Damian

Când timpul...

Când timpul

se grăbește să ne arate că suntem la capăt de drum,

aș vrea multe, tare multe aș vrea să mai spun,

dar nu știu de ce nu pot să mă adun,

gându-mi se risipește ca un caier de fum...

Cu inima cernită,

cu sufletul cuprins de doruri pribegite,

îmi amintesc cu drag de clipe fericite,

de tot ce-a fost frumos, dumnezeiesc de sfânt,

când Tu, Regină, ai fost cu noi, aicea pe Pământ.

La stele și la lună

voi spune c-am întâlnit o gingașă minune

cu o inimă îngerească, Desanca pe-al său nume,

floare trecătoare pe plaiuri pământești,

Regină și Duh Sfânt în Sferele Cerești.

Iar lumii?

Lumii îi voi spune că erai înțeleaptă și tare iubitoare,

că alinai durerea cu vocea-ncântătoare,

c-ai împlinit Misiunea ce aveai în aste vremuri

și glasul Providenței Te-a rechemat în Ceruri.

Iertare cer

pentru tot ce fără voie am greșit

și pentru gândul ce, nerostit, Te-a lovit,

că n-am știut să-Ți facem viața fericită

aici, în lumea noastră!

Îți mulțumesc, Regină,

că ai acceptat să-ți fiu în preajmă, că m-ai vindecat

și-n trupul meu de lut mi-ai arătat

că este ascuns un suflet, pe care Duhul Sfânt

îl ocrotește aicea, pe Pământ!

Îți mulțumesc, Regină,

pentru dragostea ce mi-ai dat, pentru că un an în plus ai rămas,

că ni-L lași pe Fiul drag, pe Fiul Domnului Iisus,

să-și împlinească Misiunea dată de Tatăl Cel de Sus!

Cum timpul în cer nu-i la fel ca pe pământ, nu-ți spun

,,Adio, Regina mea!'' ci ,,Pe curând!''

Silvia Dima

Vis de iunie

În zi de iunie - 18 - 

Pe-un jilț pluteai în fața mea,

În chip de înger păzitor,

Femeia-n alb ai apărut,

M-ai mângâiat, plutind ca și în zbor.

Ai vrut să pleci,

Dar Te-am strigat, ai revenit și mâna mi-ai întins

Și mi-ai transmis, în dreapta să privesc

Și... am privit.

Și chipul lui Iisus eu l-am văzut

Apoi... ai vrut din nou să pleci.

Văzând că pleci, cu aceeași părere de rău, eu, 

În gând, iar Te-am strigat: Doamna! Doamna!

Atunci, ai revenit zâmbind

Și cealaltă mână ai întins...

Și... din nou mi-ai transmis să privesc!

Și... privind... tot în dreapta,

Ce-am văzut?!

cruce mare și deasupra ramurei din stânga

Scria cu majuscule: ,,Închină-te!''

Atenția, pentru un timp, mi-a fost captată,

Fiindcă inițial, nu-nțelegeam ce scrie,

Literele nefiind prea bine conturate.

Apoi... când mai clar cuvântul s-a conturat

Și am putut citi ce scria,

Am întors capul către Tine,

Dar... ce păcat!

Nu mai erai, Lumina mea.

Liliana Mihăilă

Când fară Tine, Doamne, nu mai pot...

În noaptea asta, Doamne

Alină-mi din iubire,

Mi-e sufletul de Tine atât de plin

Încât azi poarta mi-a rămas deschisă

Şi nu mai pot nicicum să o închid!

Dar nu mai vreau să pierd ce am în suflet,

Mi-e bine, fără ce am nu pot să fiu

Mai am nevoie încă de iubire

Ca tot ce-n suflet port acum

Să pot să scriu...

Mai dă-mi, Te rog şi mâine, de se poate,

Un strop, să ard, din dragoste ce-Ţi port,

Căci nu mai pot să mă întorc în ,,moarte''

Şi fără Tine, Doamne, nu mai pot!

Camelia Tincu

****

Spre-apus, în seară când privesc, o stea frumoasă eu zăresc.

O, stea frumoasă, cum zâmbeşti, hai spune-mi, steaua cui tu eşti?

Eu o privesc intens zâmbind şi-aud în mintea mea şoptind:

Sunt steaua Doamnei ce-a venit, de care Ioan a prorocit,

Că are stelele cunună şi sub picioare mândra lună,

Fiind înveşmântată-n soare şi a născut pe Fiul, care

Putere are de la cer, să poarte un toiag de fier,

S-adune oile în turmă, să nu mai lase nici o urmă,

În holda cea frumos-nălţată, de Tatăl binecuvântată.

Şi steaua străluci intens, stârnind vibraţii-n univers,

Iar cerul, inundat de stele, zâmbea când eu priveam spre ele.

Dar spune-mi, stea, te rog frumos, seara, de ce te laşi în jos?

Prin voia Tatălui Ceresc eu trebuie să-o-ngrijesc,

Pe Doamna tare o iubesc, oriunde merge, o-nsoţesc.

Căci iată, că s-a întrupat într-o femeie, nu-n bărbat,

Şi Ea va fi Mireasa Lui, va fi Mireasa Mielului,

Va merge-n cer cu mare-alai,

E Ea, Desanca Nicolai!

Luca Nicolae

Iertare, iertare, iertare!

Te-am rănit fără să vreau

Din prea multă iubire, Te-am rănit

Deşi aş fi vrut doar în braţele Tale să stau

Gândul, că atingerea mea Te-ar durea, m-a oprit.

Te-am rănit şi nu am vrut,

În gând, cu atâta iubire Te-am strâns,

Dar suferinţa Ta ascunsă m-a durut

Şi gestul l-am înecat în cascade de plâns.

Te-am rănit din dragoste prea mare,

Dar nici o clipă n-am vrut să Te rănesc,

În gând, Te-mbrăţişam cu disperare

Dar reprimându-mi gestul, vroiam să Te-ocrotesc.

Mi-a fost milă de Tine căci simţeam

Un strigăt de durere în toată fiinţa Ta,

Cum Te-aş fi îmbraţişat dacă puteam

Să îţi alin durerea cu îmbrăţişarea mea!

Nu m-am gândit ce mult Te doare

Îmbrăţişării Tale să mă împotrivesc,

O, de-aş putea ca spinul să îl prefac în floare,

Cu sufletul în lacrimi să-ţi spun cât Te iubesc!

Monica Gatea