Pe când nu era moarte, ci un tot nemuritor,

Nici sâmburul luminii de viață dătător,
Nu era azi, nici mâine, nici ieri, nici totdeauna,
Căci unul erau toate și totul era una;
Pe când pământul, cerul, văzduhul, lumea toată,
Erau din rândul celor ce n-au fost niciodată,
Pe-atunci erai Tu singur, încât mă-ntreb în sine-mi:
Cine să fie zeul cărui plecăm a noastre inimi?
Tu, singur zeu, stătut-ai-nainte de-a fi zei
Și din noian de ape puterea a luat scântei,
Tu zeilor dai suflet și lumii fericire,
Tu ești al omenirii izvor de mântuire:
Sus inimile voastre! Cântare aduceți-i!
El este moartea morții și învierea vieții!
Acum, o scump Părinte, eu pot să-Ți mulțumesc
Că Tu mi-ai dat în lume norocul să trăiesc,
Să vin de ziua-Ți sfântă la Tine, la Palat,
Unde-n copilul Noli, ești chiar Tu întrupat.
Nu Ți-am adus tămâie, smirnă și nici aur, ci
Doar iubire și credință, al nostru scump tezaur!
La mulți ani, Oliver!
Cu toată dragostea de pe Pământ,

Lavinia, Lenuța și Nelu Ilieș