O, Doamnă Desanca, întruparea Duhului Sfânt,
Cu lacrimi ne-am despărțit
În toamna ca o primăvară
Cu meri și liliac înflorit.
Nici tânguiri, nici rugăminți,
Preasfântă Doamnă, nu Te-au oprit!
Glas tainic Te cheamă pe culmi
La Babele, ce Carpații-i străjuiesc.
Atât de mult îți dorești la Mirele iubit să ajungi;
De ce Te lasă s-aștepți, nicicum nu poți să-nțelegi.
Privești așa cu-n aprig dor în zarea cea senină
Pe Craiul zilei întrebând, ce vrut-a de la Tine.
Sperai că timpul a sosit ca să-Ți repui cununa,
Mireasă Domnului Iisus să-i fii și-n cer să fii stăpână.
Crezut-ai că Te cheamă ca să Te ia la Sine
Acolo unde lacrimi nu-s și veșnic e lumină.
Cu frunte-n mână rezemată
Gândind la zile de zbucium și de veghe,
Nu ai zărit cum bolta cea albastră
pulbere de aur parcă cerne.
Și-o porumbiță parcă flutură în zare
Și-o adiere umple-ntreaga fire...
Dar zâmbetul Îți luminează fața:
Simțit-ai iar puterea cum renaște-n Tine.
Lumina peste Tine se cerne ca o boare
Venită din a Tatălui imensă-mpărăție
Și firav trupul de tină se-nfioară
Simțind o forță care-l reînvie.
Aievea, dar ca-n vis, pentru o clipă
Prin conul de lumină mesajul ai primit;
,,Cu viața Ta din nou trebui' să faci risipă,
Cu toate că misiunea Tu Ți-ai îndeplinit!"
Oftezi! Supusă Te cobori
La cei ce nu Te-au înțeles,
Dar voia Tatălui nu poți să n-o-mplinești,
Și îndoieli și umiliri pe toate Tu le ierți.
La cei rămași plângând în urma Ta,
Iubită Doamnă, Te gândești cu milă,
Cum ei nu au știut nicicând a-Ți arăta
Și Te întorci din nou iubirea a-i învăța.
Și mai frumoasă, Regină, ne apari
Cum curcubeu' - apare după ploaie,
Căci lacrimile noastre-au curs șiroaie:
Cât ai lipsit, am fost ca bieți orfani.
Răgazul este scurt, doar până-n primăvară
Când limpezi izvoarele în mai vor cânta,
Iar florile pe câmpuri din nou vor să răsară
Tu vei pleca, Regină, în astă primăvară!
Silvia Dima
