Spre-apus, în seară când privesc, o stea frumoasă eu zăresc.
O, stea frumoasă, cum zâmbeşti, hai spune-mi, steaua cui tu eşti?
Eu o privesc intens zâmbind şi-aud în mintea mea şoptind:
Sunt steaua Doamnei ce-a venit, de care Ioan a prorocit,
Că are stelele cunună şi sub picioare mândra lună,
Fiind înveşmântată-n soare şi a născut pe Fiul, care
Putere are de la cer, să poarte un toiag de fier,
S-adune oile în turmă, să nu mai lase nici o urmă,
În holda cea frumos-nălţată, de Tatăl binecuvântată.
Şi steaua străluci intens, stârnind vibraţii-n univers,
Iar cerul, inundat de stele, zâmbea când eu priveam spre ele.
Dar spune-mi, stea, te rog frumos, seara, de ce te laşi în jos?
Prin voia Tatălui Ceresc eu trebuie să-o-ngrijesc,
Pe Doamna tare o iubesc, oriunde merge, o-nsoţesc.
Căci iată, că s-a întrupat într-o femeie, nu-n bărbat,
Şi Ea va fi Mireasa Lui, va fi Mireasa Mielului,
Va merge-n cer cu mare-alai,
E Ea, Desanca Nicolai!
Luca Nicolae
