Coboară iarna-ncet, cernind
năframă albă de steluțe lucitoare
pe pomii înșirați pe lângă drum:
fantome în amurgul care moare.
Pe cer al stelelor șirag se aprinde
și luna cu raze de beteală ne desfată,
iar calendarul din perete ne arată
c-a venit seara binecuvântată.
E iarăși noaptea de Ajun!
Brazii se aprind, colindele se aud pe drum
și toți creștinii prăznuiesc
Nașterea Fiului Ceresc.
De 2000 de ani, cu drag
păstrăm o sfântă amintire,
cum cei trei magi conduși de-o stea,
veneau cu daruri lui Mesia să se-nchine.
Nu-mi amintesc de-am fost la Betleem când Te-ai născut
sau dacă lângă Tine, Iisuse, am crescut,
nu-mi amintesc nimic, dar sigur știu
c-aș vrea nisipul peste care ai călcat să fiu.
De mii de ani veghezi asupra noastră,
De mii de ani răbdarea-Ți încercăm,
meschini, necredincioși și răi noi suntem
dar Tu, Iisuse, ne-ai iertat de atâtea ori.
Pe cruce Te-am suit, dar ne-ai iertat
Și mântuire în schimbul trădării Tu ne-ai dat
Și anu'-acesta-i hotărât să Te sacrifici
Și-ai renunțat Mireasa-n Cer să O ridici.
Te-ai îndurat ca la această mare sărbătoare
Mireasa Ta să fie printre noi,
cu palmele chemând puhoiul de lumină,
ca să-ncolțești speranța, să renaști credința
și să ne aperi de nevoi.
N-am vers să pot cânta, Iisuse,
a măreției Tale fapte
și vraja nopții se destramă și raza lunii s-a topit,
iar eu adorm, privind icoana și sfântul, luminosu'-Ți chip.
Silvia Dima
