Simbolul iubirii

Te chem în visuri și cobori din stele,
Te chem în taină, Doamnă de Lumină,
Doamna vieții mele!
Cu sufletul trudit de dor
adorm cu Tine-n gând
și loc pe perna mea îți las și Ție.
Un puf de păpădie-i gândul meu din vis,
ce speră să ajungă la Tine-n Paradis.
Te văd Lumină, îmbrăcată-n maramă de mătase
și-n plete cu argintul pulberii de stele,
Regina cerurilor, cât ești de frumoasă!
Zâmbetul cald și mângâierea lină,
mă fac să cred că am atins
a Raiului grădină.
O rază blândă de sus, din cer coboară
și fruntea îmi sărută...
Nu-mi e doar un vis imaginar,
e doar o mică fugă din real.
E fuga din exilul meu de pe Pământ
când nu pot fi cu Doamna Desanca
la Arad, în Templul Duhului cel Sfânt.
Iisuse drag, numai acolo
de lumea Ta mă simt aproape
și sufletul mi-l vindeci
cu a Ta bunătate.
Acolo, Mireasa Ta de Tine ne vorbește,
iubirea pentru Tine, din iubirea-i se hrănește,
că ceru'-n nesfârșita-i bunătate ne-a dat
cea mai aleasă rază din sfânta lui seninătate.
Și-mi plec genunchii să-ți spun iar ce mă doare:
Frumoasa Doamnă se va duce-n zare,
rătăcitoare, undeva în stele...
O, iartă, Doamne, gândurile mele!
Eu știu că trebuie să se întoarcă iar la Tine,
dar până totul se va face bine,
orfani rămânem fără raza-i de lumină.
Ea e simbolul iubirii din eter,
iubirea ce e punte între Pământ și Cer.

Silvia Dima