Nu mă întreb prin ce mister
Mai vrei și poți să ne ajuți,
Căci forța Ta vine din Cer!
Dar mă întreb: chiar merităm?
Ne iei asupra-Ți suferința,
Ne dai a razei Tale alinare,
Îmbrățișarea Ta ne dă putere,
Iar vorba-Ți înțeleaptă alungă disperarea.
Tu plângi cu lacrimile noastre
Și din căușul mâinii binecuvântate
Ne dai să bem Lumina
Din care Dumnezeu ne face parte.
Plin este Templul de vibrații
Când Tu pășești printre bolnavi,
Iar din privirea Ta mângâietoare
Aflat-am mulți: ești singura salvare!
Și ceru-i albastru când Tu ne zâmbești
Deși norii stau parcă să cadă,
Parfum de magnolii în jur răspândești
Chiar dacă afară e zăpadă.
Ești bucuria ce-mi umple orice clipă,
Nu pot la Tine să nu mă gândesc.
Tu, ce de iubire faci risipă,
Crede-mă, și-n moarte o să Te iubesc!
Ești tot ce am primit mai bun în viață!
Pentru credința ce-n suflet mi-ai sădit,
Nu știu cum să ofer o altă plată
Decât genunchii să-i îndoi și să mă-nchin.
Lasă-mă, Doamnă, să adun cu un sărut
Lacrima, ce din durerea-Ți s-a născut,
Că trupul, ingratul trup de lut,
N-a fost în stare să suporte măreția
Duhului Preasfânt!
Silvia Dima
