Ai știut, Doamne,
că-n lumea asta
eu mă chinuiesc
și drumul către Tine
mereu îl rătăcesc,
că în biserici, Doamne,
prea rar eu am intrat
și gândul către Tine
prea rar l-am îndreptat?
Orbecăiam în beznă, credință
nu știu de mai aveam
sau doar un
,,Doamne, ajută-mi!"
la greu eu îngânam?
Cu toate astea,
Tu, Doamne, m-ai iertat,
și spre Arad, la Templul Luminii,
pașii mi i-ai îndreptat;
eu n-am ajuns acolo
doar dintr-o întâmplare,
nici ca trupul să capete
o simplă vindecare.
Tu, Doamne, mi-ai pus în gând
cele patru cuvinte:
Desanca,
Lumină,
Forță,
Bunătate
și ai știut că-n poarta
Templului voi bate,
iar Fiica Ta ce-mparte
Lumina de la Tine,
c-o îmbrățișare usca-va-mi
lacrimile amare!
Nu ochii ci sufletu-mi plângea
c-am ocolit
atâta amar de vreme
Împărăția Ta!
Știu, Doamne, acuma
ce am eu de făcut
cu trupul, cu gândul, cu vorba,
Fiicei Tale, eu îi voi face scut!
Căci Doamna Desanca este
Cel
pe care lumea Îl așteaptă
să vină pe Pământ!
Voi oameni,
aflați că-i lângă noi!
De șapte ani v-așteaptă,
dar voi, de spirit goi,
nu credeți ce se-ntâmplă!
Ați uitat ce-a zis Domnul Iisus
la-ntoarcerea în ceruri,
că veșnic ne va iubi
și ne va da ajutor,
iar la sfârșit veni-va
un alt Mângâietor?
Duhule Sfânt,
De ce nu cred ei oare
că ai venit?
Nu-i doar o întâmplare,
așa stă scris din vremi străvechi
în cărțile preasfinte,
dar ei le cred numai povești,
nu vor să ia aminte.
Dar tot ce a fost prorocit
treptat se împlinește:
o lume e în asfințit,
și-o alta se ivește.
Silvia Dima
