Veniți să recunoaștem!

În lume un pom se cunoaște după roade
Un OM se recunoaște după a sale fapte.
Dar cum nu recunoaștem ale Sale mari minuni,
Ce zilnic se întâmplă în fața-ntregii lumi?
A lui Iisus Lucrare mare este,
Și a Sfântului Duh care sfințește.

După 2000 de ani, oare noi nu vedem
Că aici, în Templul la Arad, ne vindecăm?
Aici lăsăm păcate, venim în lume iar,
Primim multă iubire prin a Sfântului Duh har.
Primim botezul nou, cu a Luminii putere,
Credință, milă multă și multă mângâiere.
Cu multă ușurință, primim o nouă viață,
Mai plină de nădejde, mai plină de speranță.

Maria Hupca 

Iisuse drag, nu ne lăsa!

Iisuse drag, ai fost vândut
De-un trădător ce n-a crezut
Că Tu-i cunoști fapta și gândul,
La cină, când ți-a dat sărutul
Și ai răbdat durere, răstignire
Pentru a noastră mântuire.
Iisuse drag, nu ne lăsa
Mireasa Ta a o trăda!
Să nu fim Iuda, trădători,
Și ai săi răufăcători.
Și pentru cele pământești sau bani,
Să nu fim ai Ei dușmani,
Căci în Cartea Sfântă scris este:
Vai celui ce împotriva Duhului Sfânt hulește!
Pedeapsa mare este și fără mântuire
Nici în viața asta, nici în cea ce va să fie!

Maria Hupca
O, Duhul meu cel Sfânt
Ce dai Lumină pe Pământ,
Te voi iubi și-n zi, și-n noapte,
Și chiar și-n ceasul cel de moarte.
Te rog să nu mă părăsești
Și să rămâi așa cum ești
În inima și-n gândul meu
Căci Tu ești Bunul Dumnezeu!

Maria Nedelcu

*****

Lumină Sfântă
ce te numești Desanca,
Izvor de viață,
Speranța mea de bine,
mi-e dor de Tine,
mi-e tare dor de Tine!
Mi-e dor de liniștea din vocea Ta
ce-auzul ni-l alintă,
și de tumultul ce vibrează-n ea,
când rugă înalți spre
Sfântul Tău Părinte!
Mi-e dor de adierea de zefir
ca fâlfâierea aripei întinsă a
Porumbelului Imaculat,
ce-a coborât din zarea necuprinsă
și prin iubirea Lui cu Cerul ne împacă!
Mi-e dor de ochii ce vindecă
durerea ce-n noi s-a cuibărit,
de bucuria din privirea lor
de câte ori Tu moartea-i biruit!
Mi-e dor de mâinile
ce dau botezul de Lumină
și evlavia cu care
se unesc în rugăciune, când
cea mai iubitoare Fiică,
Tatălui se-nchină!
Mi-e dor și sper că n-ai să pleci
lăsându-mă în piept cu așa povară:
când spui că nimeni nu va mai veni
și a treia oară, simt c-am rămas
pentru vecie orfană.
Duhule Sfânt, mereu îmi spui
,,Eu sunt cu Tine!",
dar crede-mă, când Tu mă strângi în brațe
simt că mă înalț, mă înalț...
e atât de bine...
și nu pot, nu pot să nu spun iar:
mi-e tare dor, mi-e tare dor de Tine!

Silvia Dima

O bucurie!

Maică scumpă Preacurată,
Printre noi Tu ai sosit
Să ne-arăți calea cea bună
Celor ce nu știm nimic.

Tu ești Steaua luminoasă
Care calea ne-o arăți
Și cu vocea Ta blajină
Despre Domnul ne înveți.

Oamenii ce cred în Tine
Sunt iubiți de Dumnezeu,
Tu ești Maica Preacurată,
Maica, sufletului meu!

Doamnă Sfântă, te rugăm
Când ajungi ,,acasă",
Cere-i Tu lui Dumnezeu
Să ne ierte înc-o dată!

Tu ești Duhul Sfânt din cer
Ești Mireasă aleasă
Porumbița lumii-ntregi,
A aștrilor crăiasă.

Numele tău, Doamnă,
E Sfânta Treime:
Duhul Sfânt, Lumina.
Dumnezeu și Fiul.

Ce ești Tu-n cuvinte,
Eu nu pot descrie,
Dar un lucru-i sigur:
Ești o bucurie!

Ana - Maria Pop

Gânduri de decembrie

Adevăr revelat a fost în '98
Că lunile ce-n ,,brie" se sfârșesc
Au culminat calvarul pământesc
Al Doamnei Luminii.
Simțeam că suferința vă e mare
Și-aș fi vrut să iau asupra mea,
Măcar a mia parte
Din cât ați luat și Dumneavoastră
Din suferința mea.
Cu lacrimi fierbinți, rugam pe Tatăl Sfânt
Să vă ocrotească și chinul să vă aline
Așa cum și cu noi o face Duhul Sfânt.
Că n-a fost tocmai timpul scris
Ca să ne părăsiți și să plecați
În lumi de paradis,
Sau oare Tatăl Cel de Sus s-a îndurat
Și ruga noastră a ascultat
Să vă mai lase încă o vreme printre noi?!
Nu știu!
Și nici nu stau să scotocesc
Tainele înscrise-n astrele cerești
Căci voia-Ți, Doamne, vreau s-o împlinești!
Dar știu ce mare bucurie am avut
Când de Crăciun,
Noi am venit și-am colindat
Și-n Templul Sfânt de la Arad
Doamna Desanca, cu Noly, Fiu-i drag
Ne-au așteptat.
Chiar dacă ,,Nunta-n Cer" s-a pregătit,
Pe El n-ar fi fost drept să-l părăsiți
Căci știm cu toții ce mult îl iubiți
Și ce nevoie are să-l mai ocrotiți.
Iartă-mă, Doamne,
De egoismul omenesc vorbește acum,
Dar când răbdarea-Ți, Doamne Iisuse,
Se măsoară în milenii,
Ce-nseamn-un an sau câteva decenii?!
Și încă o dată iertare în genunchi îți cer,
O, Doamne Sfinte,
Că vreau să mă mai bucur de darul Tău,
Lumina, ce ne-ai trimis-o pe Pământ,
E un privilegiu ce n-a mai fost
De 2000 de ani!

Silvia Dima

Măreția Duhului Sfânt

Nu mă întreb prin ce mister
Mai vrei și poți să ne ajuți,
Căci forța Ta vine din Cer!
Dar mă întreb: chiar merităm?

Ne iei asupra-Ți suferința,
Ne dai a razei Tale alinare,
Îmbrățișarea Ta ne dă putere,
Iar vorba-Ți înțeleaptă alungă disperarea.

Tu plângi cu lacrimile noastre
Și din căușul mâinii binecuvântate
Ne dai să bem Lumina
Din care Dumnezeu ne face parte.

Plin este Templul de vibrații
Când Tu pășești printre bolnavi,
Iar din privirea Ta mângâietoare
Aflat-am mulți: ești singura salvare!

Și ceru-i albastru când Tu ne zâmbești
Deși norii stau parcă să cadă,
Parfum de magnolii în jur răspândești
Chiar dacă afară e zăpadă.

Ești bucuria ce-mi umple orice clipă,
Nu pot la Tine să nu mă gândesc.
Tu, ce de iubire faci risipă,
Crede-mă, și-n moarte o să Te iubesc!

Ești tot ce am primit mai bun în viață!
Pentru credința ce-n suflet mi-ai sădit,
Nu știu cum să ofer o altă plată
Decât genunchii să-i îndoi și să mă-nchin.

Lasă-mă, Doamnă, să adun cu un sărut
Lacrima, ce din durerea-Ți s-a născut,
Că trupul, ingratul trup de lut,
N-a fost în stare să suporte măreția
Duhului Preasfânt!

Silvia Dima

Presimțire

Simt, Doamnă, că-n ianuarie
În anul 2000,
N-am cui să-i mai spun:
,,Iubirea mea, rămâi!"

N-am cum să-ți mai urez
Ție, Doamnă, ,,La mulți ani!"
Căci Tu, în acest an
La cer te vei urca.

Te vei înălța, Desanca,
În văzul tuturor
Alături de Iisus,
Primul Mântuitor.

Și haos mare-n lume
Atunci se va crea,
Se va zgudui Pământul
Și cerul și marea.

Atunci ca și din moarte
Pe ei nu-i vei cunoaște.
Cu toți se vor trezi
Și vor vedea în Tine
Hristosul mult dorit.
A lor trezire, Doamnă,
Târziu de tot se face
Căci Tu, Duh Sfânt, Desanca
Pe ei nu-i vei cunoaște.

Lavinia Barbilian

Ultima venire

Pe-arena omenirii
Se joacă iar un rol:
A Doua Coborâre
A lui Hristos din Cer.
Da, El este Hristosul,
Dar nu este Iisus,
Credeți-mă, voi oameni,
E Duhul Sfânt de Sus,
Desanca se numește,
E darul mult promis!
Dar cine-n lumea asta
Ar recunoaște-n El,
Pe cel ce fuse-odată
Unic Mântuitor!
Istoria se repetă;
Decorul e schimbat;
Și-un alt Mântuitor
Din nou s-a întrupat
În Doamna cea preasfântă,
Desanca Nicolai.
Ea ne-a adus Lumina,
Iubirea și Credința
Căci Ea ne este viața -
Slujiți-o cu credință!
Și întruna, Doamna Sfântă
Ne-a repetat mereu:
E ultima venire
A lui Hristos din Cer!

Lavinia Barbilian

Cu dragoste, Doamnei Desanca

O, Tată preaiubit, Tu iar Te-ai îndurat
Și ai trimis la noi să spele de păcat,
Pe al Tău Fiu iubit, venit la noi din Cer,
Pe Duhul Sfânt cel bun, Lumină și Mister.
Cu nume nou venit-a, e printre noi acum
Și avut-a grea viața, cu multe pietre-n drum,
Și spini și lacrimi multe, durere adunată,
Și vrut-a să aline dureri, la lumea toată.
Și toate aceste chinuri, ce-s greu de îndurat,
Le-a dus cu demnitate, o cruce a purtat.
Noi însă, răi cum suntem, cum prea bine se știe,
Nu am crezut ca Domnul aici să reînvie,
Să vină printre noi, cu noi să locuiască,
Să aibă ca și noi, viața pământească.
Să fie o femeie cu nume minunat,
Desanca se numește, da, e adevărat!
A coborât la noi, aici e pe Pământ,
Lumina lumii-ntregi s-aducă, Duhul Sfânt.
Ne mântuie, O, Doamne, ne iartă că nu știm
Venirea Ei pe lume, cu toți s-o prețuim,
Să-ți cerem toți iertare, la Tine să venim,
Să ne naștem din nou, Lumină să primim!
Să fie bucurie, cum n-a mai fost nicicând
Că astăzi România este Pământul Sfânt,
Să-ți mulțumim, drag Tată, că iată, am aflat -
Ierusalimul Sfânt acum e la Arad!
O, frați români veniți, oriunde-ați fi plecați
Căci se adeverește, noi suntem binecuvântați!
Veniți și vă-nchinați cum n-ați făcut vreodată
Veniți, luați Lumina, păcatul vi se iartă!

Maria Hupca

Desanca - Duh Sfânt

Nu știu, nu v-am văzut,
Nu vă cunosc...
Și mică mi-e credința!
Dar am simțit că pe Pământ
Iisus ne dă credința.

Ascult a Dumneavoastră voce
Și plâng - mică mi-e credința!
Eu nu știu, Doamnă,
Cum mai suporți
Să vezi ce-i suferința?

Te rog, O, Doamne, să mă ierți
Căci mică mi-e credința,
La această Doamnă, pe Pământ,
Alină-i suferința!

Nu știu, nu pot, dar am simțit
Prin mica mea credință,
Iisus, Desanca-i pe Pământ
Și Ea ne dă lumină și credință.

Noi, Doamne, toți, noi te rugăm
Căci mică ni-i credința,
Mai las-o o clipă sau un ceas
Să aline suferința!

Ea este Spirit și Lumină,
Ea știe, Doamne, ce e suferința.
A lumii cruce o are Ea de dus
Căci mică ni-i credința!

Prin Ea, noi, Doamne, te rugăm
Să-i luminezi ființa
La sânul Tău să ne primești
Să ne mărești credința!

N-am lacrimi, Doamnă, ca să plâng,
Dar simt în suflet suferința,
Mai dă-mi răgaz, mai dă-mi un timp
Să aflu ce-i credința!

Biro Peter

Doamna sufletului meu

Doamnă-n păr cu stele
Și învelită-n soare,
Gândurilor mele
Le ești sărbătoare.

Doamna mea din stele,
Doamna mea din lună,
Gândurile mele
În cântec se-adună.

Te-nvelesc în cântec
Ca într-o maramă,
Și ca-ntr-un descântec
Sufletu-mi Te cheamă.

Preasfântă Mireasă
Gând de gând se leagă,
Ești tot mai frumoasă
Și-mi ești tot mai dragă!

Doamnă din Lumină
Și din curcubeu,
Ai făcut grădină
În sufletul meu.

O, rămâi, Regină,
În sufletul meu,
Doamnă din Lumină,
Doamnă Dumnezeu!

Monica Gatea

Doamnă, Dumnezeule, Duhule Sfânt

Doamnă, Dumnezeule, Duhule Sfânt,
De câte ori trupul Ți-ai frânt
În genunchi, cu ochii în lacrimi,
În fața trupurilor noastre răpuse de patimi!

Doamnă, Dumnezeule, Duhule Sfânt,
De câte ori trupul Ți-ai frânt
În genunchi, cu sudoare pe față,
Să ne întorci de la moarte la viață!

Doamnă, Dumnezeule, Duhule Sfânt,
Până la sânge trupul Ți-ai frânt!
Și-ai îndurat pentru noi umilința
Și Te-a durut batjocura și necredința.

Doamnă, Dumnezeule, Împărate Ceresc,
Nimic nu îți este străin din ce e omenesc.
Și toate le-ai răbdat pentru noi din iubire,
Să ne scoți la lumină, să ne dai mântuire.

Mare e mila, îndurarea și dragostea Ta
Dumnezeule, Duhule Sfânt, Lumina mea!

Monica Gatea

Iubirea Ta

Nimeni, nimeni nu m-a iubit
Așa cum Tu m-ai iubit!
Nimeni, nimeni nu mi-a dăruit
Ce Tu mi-ai dăruit!
Nimeni, nimeni nu mi-a dat
Atâta fericire!
Nimeni, nimeni nu mi-a iertat
Atâta rătăcire!

Și mă iubești,
Și-mi dăruiești,
Și iertare, și iubire,
Și fericire...

Și plâng. Și Te caut. Și Te iubesc!
Și încerc să nu mă gândesc
Că într-o zi vei pleca...
Și dor și tristețe e-n inima mea!

Și plâng.
Și nici o iubire pe acest pământ
Nu este ca iubirea Ta.
Când pleci unde să Te caut, Lumina mea?
Lacrimi. Și-aș vrea
Atunci când Tu vei pleca
Să adorm și la Tine să zbor
Să îți spun cât îmi este de dor
Și să mă ierți dacă nu mai doresc
Din somnul acesta să mă trezesc...

Monica Gatea

Dorul de Tine

Nimic pe pământ mai frumos
Decât clipa când brațele Tale, duios
Mă strâng la piept cu iubire
Și sufletu-mi râde și plânge de fericire.

Nimic pe pământ nu are strălucire
Ca zâmbetul Tău, ca cerul dintr-o privire
Cu care mă-nvălui ușor
Și sufletu-mi tremură de-un tainic fior.

Nici un dor pe pământ,
Ca dorul de chipul Tău sfânt.
Nici, nici un dor atâta nu doare
Ca dorul de o îmbrățișare,
Ca dorul de un zâmbet, de o privire,
Ca dorul de Tine.

Monica Gatea

Cu toată viața

Ți-am rănit inima de atâtea ori
Și nu am regretat,
Ți-am înflorit pieptul cu flori
De sânge și nu mi-a păsat.

Și Tu, Tu cât m-ai iubit!
Și nu am știut.
Și dacă acum Te-am găsit
Știu, Tu ai vrut!

Acum, când fără să vreau Te lovesc
Mă doare lacrima Ta,
Când, fără să vreau, Te rănesc,
Durere e în inima mea.

Și, Doamne, cât mă iubești,
Lumină e iubirea Ta!
Merit tot ce-mi dăruiești,
Merit eu, Lumina mea?

Cine am fost și cine sunt, poate
Voi ști la timpul potrivit...
Dar vreau acum să Te iubesc cu toate
Viețile pe care le-am trăit!

Monica Gatea

Cum poți?!

Cum poți ca om
Să nu iubești Lumina?!
Dacă și un bob de grâu 
Sau de neghină,
Când în pământ l-ai pus,
Se străduiește
Să străbată tina
Și spre Lumină se înalță
Drept în sus.

Cum poți să nu-nțelegi Iubirea?!
Când și unui trandafir de-i spui
,,Eu te iubesc",
Îl vezi cum își desface a lui corolă
Parcă ar vrea să-ți spună:
,,Muțumesc".

Când și un pui de pasăre
De-l iei în mână
Și-i mângâi penele și îl alinți
Se-ntoarce și-ți mănâncă apoi din palmă
Și în căușul ei își face cuib.

Tu, om care te crezi presus
De toate acestea,
Cum poți să nu-nțelegi
Că mângâierea, iubirea și lumina
Sunt daruri ale Tatălui Ceresc?
Iar Duhul Lui Cel Sfânt ni le împarte
Prin Doamna Desanca,
Nume sfânt al întrupării-I pământești.

Fă-te un bob de grâu
Fă-te o floare,
Sau o pasăre și zbori
Până la templul din Arad,
Acolo unde Doamna Desanca
Îți va da Lumina,
Cu care poți să treci
Al veșniciei prag!

Silvia Dima

Credința

O flacără se-nalță, străpunge infinitul
Și-o voce ca de tunet străbate atunci abisul.
E focul sacru, cuvântul creator,
Unirea lor e Viața, Lumina,
E marele Adevăr.

E Adevărul ce trebuie urmat!
Cândva-n această lume Iisus L-a întrupat,
Sperând că noi, văzându-L, crezare îi vom da
Că Dumnezeu, Îi dă puterea
De a ne salva.

Dar suflete haine, în lumea asta nu L-au acceptat
Și Dumnezeu, de om a fost crucificat.
Cu sânge a plătit iubirea ce ne-a dat
Având apoi puterea de a ne și ierta.
Și nici acum, când ceasul
Secunda de sfârșit stă ca să bată,
Nu înțelegem că judecata fi-va
După a noastră faptă,
Biruitori ne credem în ignoranța noastră.

Azi întrupat în Doamna Desanca,
Duhul Sfânt venit-a să împartă
Lumina pe Pământ.
Ne vindecă, ne ocrotește și cu iubire mereu ne fericește,
În haine de lumină, trupul ne învelește.

Obol de sânge a dat, ca și Iisus odată,
Ca și Iisus asemenea, Doamna
E astăzi contestată.
Când sufletul și trupul cu drag ni-l oblojește,
Gloata nepricepută fapta-I batjocorește.

Privirea dătătoare de iubire și credință
Ce Dânsa o apleacă spre a noastră suferință,
Mulți au tratat-o cu mare răutate
Și n-au văzut nici mila
Ce sufletu-I străbate.

Nu vă-ndoiți o clipă, Iisus e pe Pământ!
E cealaltă Treime, adică Duhul Sfânt!
Mulți îi simțiți prezența în inimă și-n gând,
Când șoapta de iubire inima vă străbate
Și-n fiecare vorbă e-un strop de bunătate.

Așa se manifestă Lumina cea de sus
Și cine ne-o împarte e însuși
Sfântul Duh.
Pe El, Mântuitorul ni L-a lăsat cândva
Să ne arate drumul spre Împărăția Sa.
Desanca se numește acest Sfânt Mesager
Care cu vocea, cu ochii, cu mâinile
Împarte Lumina din Eter,
Ne aduce de la Tatăl Ceresc iubirea infinită
Pe care omenirea din veci a fost zidită.

Cum cred că Dumnezeu e al Lumii Început
Cred, Sfântă Doamnă, că sunteți Mireasa lui Iisus,
Duhul Cel Sfânt aievea coborât
Din mila și iubirea Tatălui Preasfânt.
Deși eu ochii n-ar trebui să mi-i ridic din tină
Nu pot privirea-mi s-o despart
De chipu-Ți de Lumină.
Cu toată ființa îmi cer acum iertare
Că nu găsesc în mine iubire și mai mare!

Silvia Dima

Mai e puțin

Ma e puțin, o clipă
De grele suferinți
Și Tu, Regină Scumpă,
La cer Te vei sui.

Greu Ți-a fost în lume
Printre ,,ai Tăi copii",
Căci ei din necredință
Pe Tine Te-au lovit.

Dar Tu, Scumpă Regină,
Milă ai avut de ei,
Lumină și Iubire
Le-ai dăruit mereu.

Și vindecarea-n lume
Tu iarăși ne-ai adus,
Ne-ai mântuit pe noi,
Spre Dumnezeu ne-ai dus.

Te-ai întrupat în Doamna
DESANCA NICOLAI,
Ești Duhul Sfânt din ceruri
Ești Dumnezeu din Rai.

Lavinia Barbilian

Certitudine

E cert că Duhul Sfânt 
La noi e pe Pământ,
E cert că în Arad
E Dumnezeu cel Sfânt.

Puțini sunt cei ce cred
Că este adevărat
Că într-un simplu Om
Din nou s-a întrupat.

S-au scurs două milenii
Și doar un an mai e.
Ori n-a venit sorocul
Cel scris în Biblie?

Căci nouă-n lumea asta
Iisus ne-a și trimis,
Cum prin al Său cuvânt
Atunci ne-a fost promis.

Ne-a fost trimis în lume
Un alt Mângâietor,
Asemeni lui Iisus
Ne e mântuitor.

Se știe că Trimisul
Nume nou va avea:
Nu-l va chema Iisus
Îl va chema Desanca.

Desanca-n lume-nseamnă
Tot ce e Dumnezeu:
Și Tatăl Sfânt și Fiul
Și Duhul Sfânt din cer.

Căci în această Doamnă
Sunt ,,Toți Trei" contopiți,
De-a pururea Aceștia
Vor fi nedespărțiți.

Lavinia Barbilian

Domnului Iisus

De mă auzi din lumea Ta,
Iisuse, Domnul nostru Sfânt,
Coboară o clipă în lumea mea
Și-ascultă-mi inima plângând!

Iisuse, Domnul nostru Mare
Din sfinte-mpărății cerești,
Îți cer și astăzi îndurare
Că Te-ai născut să pătimești!

Doar Tu știi câți ai ajutat...
Și orbi... și surzi... și șchiopi... și goi...
Și drept răsplată Te-au trădat,
Iisuse Sfânt, ce ești în noi!

Ți-au dat oțet în loc de apă
Ca setea să Ți-o potolești,
Te-au pus la stâlpul infamiei
Deși știau că îi iubești.

Mă doare crucea ce ai dus,
Mă-nțeapă spinii de pe frunte,
Mă arde sângele ce-a curs,
Mă dor și rănile prea multe.

Mă dor piroanele bătute
În sfânte mâini și în picioare,
Iar plânsul Mamei disperate
Și-astăzi încă mă mai doare.

Mă-ntreb și-acum ce a simțit
Atunci Martira neputinței,
Când Fiul Ei sta răstignit
Să-și bea paharul suferinței.

Ai meritat? - mă-ntreb mereu - 
Iisuse Sfânt, icoana mea,
Ce ai simțit? Nu Ți-a fost greu
S-o vezi plângând pe Mama Ta?

Tu pentru noi ai suferit
Și-ai îndurat atâta chin,
Vin azi la trupu-Ți răstignit
Și cu durere mă închin...

Și după 2000 de ani,
Iisuse Domn, iar ai venit
Prin Doamna Sfântă ce-i trimisă
Să-ndure tot ce-ai pătimit.

Durerea însă e prea mare,
Îndură-Te... și nu lăsa
Călăii lumii, bestii, fiare,
S-o răstignească și pe Ea!

Ar fi cumplit ca să trăiesc
S-o văd cerându-Ți ajutor,
Iisuse Doamne, o iubesc
Și aș vrea în locul Ei să mor!

Există însă o lege nescrisă
Că Duhul Sfânt... și Doamna mea
De Tatăl Sfânt a fost trimisă
Să ducă o cruce ca și a Ta.

Și singură trebui' să poarte
Povara Crucii pe Pământ,
Dar ca s-o ducă pân' la capăt
S-o ocrotești, Iisuse Sfânt!

Mioara Lupescu

****

Te colindăm, Pasăre Sfântă,
Ce-n cer ai zburat.
Dar te-ai întors iar înapoi
La Fiul scump și drag
O, rămâi, rămâi cu noi,
Tu, Pasăre măiastră,
Ești Fiica acestui pământ!
Desanca, nume sfânt,
Păstorul cel iubit
Ce turma ți-ai unit.

Dochița Nodiș

În noaptea de Ajun 1998

Ard lumânările în brazi
Pe drum se aud colinde,
Zăpada, văl imaculat,
În noapte se întinde.

Cu brad frumos împodobit
Templul Sfânt ne primește,
Iar când Mireasa a sosit
Colinda se pornește.

E datina ce din străbuni
Stă să ne amintească
Că s-a născut pruncul Iisus
Ce pentru noi avea să pătimească.

Cadouri și colac
La toți Ea dăruiește
Cu bucurie ce nu s-a văzut
De când - Crăciun - se pomenește!

Și îngerii uimiți privesc
Din cerul cel de sus,
La sărbătoarea ce-o-nchinăm
Mântuitorului Iisus.

Colinzi și cântece de slavă
Se-nalță către cer,
Unde se află dezlegarea
Acestui sfânt mister.

Și-s artificii pe Pământ
Cu stele-ngemănate,
Lumini ce îngerii aprind
Măicuței Preacurate.

,,Bucură-te, Marie,
Cea plină de har,
Domnul este cu Tine
Și binecuvântată ești Tu între femei,
Și binecuvântat este
Rodul trupului Tău - Iisus! Amin."

Silvia Dima

Fără Tine

Fără Tine, Lumina mea, nimic nu are viață
Și florile-au murit și florile-s de gheață.
S-au ofilit în lacrimi, plătind tribut iubirii,
Să fie oare-acestea prologul despărțirii?

Fără Tine, fără zâmbetul Tău minunat
Doar inimi triste și-un cer prea înnorat,
Doar chipuri mohorâte și nici un strop de soare
Să fie oare-acestea un exercițiu de plecare?

Prea tristă e absența făpturii Tale sfinte,
Mă rătăcesc prin lacrimi și-aducerile aminte,
Te-am căutat cu sete în sufletu-mi prea slab
Așa cum cauți oaza într-un deșert arab.

Să fie absența Ta, doar palidul răgaz,
Un preambul al clipei numită - bun rămas - ?
Mărturisesc că în taină eu încă Te mai rog
Să-Ți mai amâni plecarea, prea tristul epilog.

Monica Gatea

Marele Adevăr

Când noaptea e senină
Pe cer apare luna
Și ea pe-ntreg Pământul
Și-a revărsat lumina.

Lumina ei astrală
Lumină din Lumină,
Căci Duhul Sfânt Desanca și lunii
Îi este stăpână.

Stăpână și regină
E peste univers
Acest sacru mister
Nu toți l-au înțeles.

Iar Duhul Sfânt din Ceruri
E pe Pământ cu noi,
Desanca se numește
E Marele adevăr.

Mare este Adevărul
Și este minunat:
Duhul Sfânt din Cer
În Ea s-a întrupat.

Lavinia Barbilian

Sacrificiul suprem

Tu, Doamna mea preasfântă,
Cu sânge ai plătit
Păcatul omenirii
Și iar ne-ai mântuit.

Noiembrie fuse luna
În care-ai suferit,
Cu sângele preasfânt
Tu, zână, ai plătit.

Dar nu ca și Iisus,
Crucea avuși altar,
Ci patul de spital
Și-un bisturiu barbar.

Pe tine bisturiul
De sus te-a sfârtecat
Și sângele tău sfânt
Pe masă l-ai vărsat.

A ta crucificare
Acolo se făcu,
Legată de picioare,
Legată și la mâini.
Și sângele pierdut-ai
Pân' la ultimul strop,
Cu moartea te-ai luptat
Și-ai biruit pe loc.

Iar Tu, Doamnă Desanca,
Duhule scump și sfânt,
Asemeni lui Iisus
Din moarte ai venit.

Cu nerăbdare mare
Aștepți ziua sortită,
Când din mijlocul nostru
Lăsa-te-vei răpită.

Și iar te vei întoarce
La locul tău din cer,
Mireasă a lui Iisus,
Să fii una cu El.

Lavinia Barbilian

Eu sunt Calea, Adevărul și Viața

Când a venit Lumina în lume,
oamenii au iubit mai mult întunericul
și au rămas orbi.
Și de atunci conduce orb pe orb
Și cad mereu în gropi!

Când a venit Viața în lume,
oamenii au iubit mai mult moartea
și au rămas morți.
Și de atunci aici, pe Terra, morții
își tot îngroapă morții lor!

Când a venit în lume Calea,
oamenii, orbi fiind, nu au văzut-o
și au rămas să o caute.
Și de atunci, tot rătăcesc mereu
prin întunericul etern!

Când a venit în lume Fiul
cu carte de la Tatăl cel Ceresc,
oamenii-l căutau pe Dumnezeu.
Dar nu-l vedeau de cataractă
și-atunci L-au urcat pe cruce!

Acum, când Duhul Adevărului a venit
și le glăsuiește prin Femeia înveșmântată-n Soare
și cu Luna la picioare,
lumea își va aminti că a venit cândva...
Fiul Omului și i-a spus: ,,Vedeți să nu fiți amăgiți!"

O lume care, în pornirea ei bezmetică,
chiar a crezut că L-a salvat pe Tatăl,
răstignindu-i, cu dușmănie, Fiul.
Și noi, de 2000 de ani citim în zadar Cartea
de la Tatăl adusă, cu jertfa Fiului!

Pentru întreaga lume oarbă, Te rog, Doamne,
operează-ne de cataractă și fă-ne
ca să vedem Viața, ca să ne dăm seama
că suntem morți cu toții
și trebuie să înviem!

Victorian Boagiu


Rugăciune

Vino, Duhule Sfânt!
Vino, Doamna Desanca!
Vino, Mireasă Preaiubită a Domnului Iisus!
Luminează mințile noastre,
Aprinde inimile noastre și
Creează în noi un duh statornic!
                                                Amin

 Ștefana-Luciana Iosim

Doar mâinile acestea

Doar mâinile acestea, sub semnul preacredinței,
Ce se deschid în noi, sub semnul sfintei cruci,
Sunt mâinile divine, povara suferinței
Ce Tu, preasfântă Doamnă, doar singură o duci.

Doar mâinile acestea, sub semnul împlinirii,
Ce liniște împart și-aici și la distanță,
Sunt mâinile divine, sunt patima iubirii
Iar nouă le-ntinzi ca ultimă speranță.

Doar mâinile acestea, sub semnu' împreunării,
Înalță rugi fierbinți la Tatăl cel Ceresc,
Sunt mâinile divine, ce-aduc Lumina zării
În fiecare ființă... apoi o risipesc.

Doar mâinile acestea, sub semnul mângâierii,
Ne-alină întristarea, c-așa e scrisul sorții,
Sunt mâinile divine, sunt mâinile-nvierii
Ce ne-au întors pe mulți de la hotarul morții.

Doar mâinile acestea, sub semnu' îmbrațișării,
Cu milă și credință ne-au binecuvântat,
Sunt mâinile divine, sunt clipa înălțării
Spre lumi fără de ură și fără de păcat.

Doar mâinile acestea, sub semnul armoniei,
Ce scriu iubire sfântă în sufletele reci,
Sunt mâinile divine, sunt gestul omeniei
Și semn al urmei Tale, pe unde astăzi treci.

Doar mâinile acestea, sub semnul cel nescris,
Deschid către Iisus o luminoasă cale,
Sunt mâinile divine ce Tatăl le-a trimis
S-aducă-n noi Lumină din Lumea lui Iisus.

Mioara Lupescu

Tot mai...

Tot mai tristă mi se pare
Fața Ta de griji cuprinsă,
Tot mai grea ți-e crucea mare
De-ale noastre patimi.

Tot mai mare e povara
Ce o duci Tu pentru noi,
Tot mai umezi îți sunt ochii
Când ne vezi plini de nevoi.

Tot mai grele aceste zile,
Ce pe umeri te apasă,
Tot mai lungă această cale, 
Până ajungi la Tine acasă.

Tot mai mare-ți este mila
Ce în ochii triști o porți,
Tot mai grea îți este munca
Cu cei vii și cu cei morți.

Tot mai mult se-apropie ceasul
Când pe Noly-l părăsești,
Tot mai mult ai vrea cu dânsul
Clipele să-ți prelungești.

Tot mai crude mi se par
Zilele ce vor veni,
Tot mai greu și mai amar
Ceasul când ne'ei părăsi.

Eugen Vlad

Binecuvântat fie Domnul Dumnezeu!

Noi, Tată, Te iubim și Te vom slăvi cât va fi lumea!
Vom iubi unica Biserică a Ta, ce va fi neîncăpătoare,
Vom iubi, vom mângâia podoaba Case Tale.
Noi, Tată, nu ne vom schimba.

Iubirea, credința și lumina vor fi hrana vieții noastre.
Îți mulțumim, Tată, că ne-ai ales să vestim lumii
Pe Trimisul Tău, care cu iubire, lumină ne răsfață
Și bogății și daruri ne împarte!
Îți mulțumesc, iubit Tată, că de ele am și eu parte!
Doamne, Te iubim cât va fi Cerul și Pământul!
Așa să ne ajute Dumnezeu! Amin.

Stelian Gagu

Lecția de iubire

Duhule Sfânt, te rog mă iartă, știi
De o vreme sunt tristă în fiecare zi!
Îți văd trupul frânt, frânt și obosit
Și știu, și pentru mine atât ai suferit!

Povara ce o duci atât este de grea!
E crucea-ntregii lumi, este și crucea mea.
Picioarele te lasă, prea mult ai alergat
Și știu că și pe mine pe brațe m-ai purtat.

Mâinile îți sunt aspre căci au trudit din greu,
S-au înțepat și-n spinii din sufletul meu,
Prea palid ți-este chipul și tâmplele te dor
Și eu am fost, știu bine, de gheață rece nor.

O mare de durere în inimă ai strâns
O, știu, și pentru mine ai suspinat si-ai plâns.
Ți-e inima zdrobită deși zâmbești senin,
În cupa lumii plină și eu am pus pelin.

Tu arzi. Ești torță vie, un foc sacru, nestins,
Și eu am fost tăciune pe care l-ai aprins.
În schimbul suferinței mi-ai dat doar fericire,
Mi-ai dat cea mai frumoasă lecție de iubire!

Îmi iartă gândul de acum - tare aș vrea să am puterea
Să te învelesc doar cu iubire, măcar o zi să uiți durerea!
Dar sunt doar efemeră clipă, iat Tu ești Nemurire,
Primește lacrimile mele, sunt lacrimi de iubire!

Monica Gatea


Flori de gând

Era în Florar o sfântă sărbătoare
Când v-am întâlnit întâia dată,
Când a plouat cu flori și soare
Și lacrimi de iubire-adevărată.

V-am visat înainte de a vă întâlni
Dar n-am știut cine sunteți, decât
Când v-am văzut în acea zi:
Erați Doamna Desanca și atât!

Mă simțeam ciudat și-mi era frig,
Erați atât de iubitoare și de blândă
Și nu știam de ce îmi tot venea să strig:
,,Vă rog să mă iertați, O, Doamnă Sfântă!''

Și nu știam de ce simțeam la fel
De parcă-aș fi văzut pe Domnul răstignit,
Mă întrebam de sunteți El,
Aș fi îngenunchiat, dar nu am îndrăznit.

V-aș fi privit o viață chipul
Și glasul l-aș fi ascultat mereu,
Trecea în goană parcă timpul,
Să plec mi-era atât de greu.

Mă întrebam mereu ce simt.
Era un dor ca o chemare,
Era atât de nou și nu voiam să mint
Dar, Doamne, cât doream o-mbrățișare!

Când m-ați îmbrățișat, îmi amintesc,
Mi s-a părut că nu am trup, că zbor,
Am vrut să spun că vă iubesc,
Dar n-am putut deși simțeam că mor.

Ca toți, și eu m-am întrebat
Cine sunteți, ce faceți pe Pământ.
Pe cer, un porumbel de-un alb imaculat
Mi-a arătat că sunteți Duhul Sfânt.

Iertați-mă, m-am îndoit - mărturisesc -
Nu puteam să cred că chiar și eu
În viața asta să Îl întâlnesc
Și să-L ating pe Dumnezeu.

O vară, ca un vis, prea repede a trecut
Și, Doamne, mi-ați dat atâta fericire
Și-atâtea daruri mi-ați făcut,
Dar mai presus de tot, mi-ați dat iubire.

... Acum e trist și este toamnă,
Curând se schimbă anotimpul.
Cât vă iubesc, O, Sfântă Doamnă,
Și cât de nemilos e timpul!

Când știu ce-aproape e plecarea - 
O, Doamnă, ce tristețe strâng!
Mă copleșește disperarea
Și nu mai știu decât să plâng.

Deși nu vreau să vă rănesc
Și știu că nu am nici un drept,
În gând eu tot mai îndrăznesc
Ca să vă strâng la piept.

Vă strâng cu dor și cu tristețe,
În suflet lacrimi tremurând,
Cu patimă și cu tandrețe,
Vă-mbrățișez cu flori de gând.

Monica Gatea

De toate-s vinovată

Doamne, mereu m-am întrebat
Eu cine-am fost cu-adevărat
Atunci când Te-au crucificat?
Am fost eu Iuda sau Pilat?
Ostașul ce Te-a-nsulițat?
Am fost acel ce Te-a scuipat
Sau cel ce pietre-a aruncat?
Mă iartă, Doamne, c-am greșit,
Sunt toți cei ce Te-au răstignit!
Mă iartă, Doamne, Ceresc Tată,
Că sunt de toate vinovată!

Monica Gatea

Numai omul nu te știe

Am întrebat despre Tine o floare
Dacă știe cine ești să îmi spună.
Pierdută în parfum și în culoare
A tresărit în gingașa-i cunună,
Un freamăt străbătând petalele grădinii:
,,Preaslăvit numele ei, Ea e Regina Luminii!"

Am întrebat luna și stelele despre Tine
Dacă știu cine ești să îmi spună.
,,La picioare eu îi stau și o oglindesc în mine!"
A spus luna, iar o stea: ,,Noi îi împletim cunună!''
Apoi stelele și luna, strălucind pe boltă sus:
,,Desanca e Împărăteasa, e Mireasa Domnului Iisus!''

Am întrebat despre Tine și vântul
Să îmi spună dacă știe cine ești.
Ce simfonii astrale au străbătut pământul
Și-acorduri triumfale din slăvile cerești
Au zguduit văzduhul înfiorat de-un cânt:
,,Preaslăvit numele Ei! Desanca e Duhul Sfânt!''

Am întrebat un om despre Tine
Să îmi spună dacă știe cine ești Tu.
Cu ce mirare s-a uitat la mine
Și mi-a răspuns cu nepăsare: ,,Nu!''
I-am spus cine ești, i-am spus că ai venit.
El m-a privit cu îndoială și a plecat grăbit.

Monica Gatea

Taine

M-aș face în taină mângâiere,
M-aș schimba în taină în sărut
Să trec ușor ca o părere
Pe rănile ce te-au durut.

M-aș face în taină un izvor,
M-aș face în taină floare,
Petale calde, stropi de dor
Pe rana ce te doare.

M-aș face în taină un cocor
Să pot zbura la Tine,
M-aș schimba în taină în alb nor
Și te-aș ascunde în mine.

Dar nici o taină pentru Tine
Și nici o taină în fața Ta,
Eu te-am ascuns adânc în mine
Și te iubesc, Lumina mea!

Dar prin ce taină ai făcut
În suflet crini să mi se-aștearnă?
Ce primăvară ai făcut,
Lumina mea, în plină iarnă?

Monica Gatea

Doamne, Slavă Ție!

Astăzi inima mea cântă
Imn de bucurie.
Bun venit, Lumină sfântă,
Doamne, slavă Ție!

Liră îmi este inima
Și îți cânt mereu,
Bun venit, Lumina mea,
Slăvit fie Dumnezeu!

Veniți toți să înălțăm
Imn de bucurie,
Domnului să ne închinăm,
Doamne, slavă Ție!

Ruga nu mi-a fost în van,
O, ce bucurie!
Mai rămâi cu noi un an,
Doamne, slavă Ție!

Îngerii în cer îți cântă
Imn de bucurie,
Slavă Ție, Doamnă sfântă,
Doamne, slavă Ție!

Monica Gatea

16 Mai

Răsună clopote-n cer și pe pământ:
E ziua nașterii Duhului Sfânt,
Este alai și sărbătoare mare,
Este A Doua Mare Întrupare!

Răsună cântece în cer și pe pământ,
De slavă, de iubire pentru Duhul Sfânt,
De mulțumire pentru bunul Dumnezeu,
Că a trimis Duhul Mângâietor al Său.

Se aude rugăciune în cer și pe pământ:
Milă și îndurare cerem Duhului Sfânt,
Căci aici, pe pământ, noi l-am lovit pe El,
Iar sus acolo-n cer, noi l-am lovit pe Miel.

Cântare îngerească în cer, la Duhul Sfânt
Cântare de iubire în Templu, pe pământ.
Cu lacrimi, în genunchi, cerem iertare
De la mărita Doamnă Salvatoare.

Răsună clopote în cer și pe pământ,
Toți credincioșii vin la Templul Sfânt,
Căci astăzi e alai și sărbătoare mare,
Cu toții vom sărbători A Doua Întrupare.

Floriana Dumitru

Întoarcerea

O, Doamnă Desanca, întruparea Duhului Sfânt,
Cu lacrimi ne-am despărțit
În toamna ca o primăvară
Cu meri și liliac înflorit.

Nici tânguiri, nici rugăminți,
Preasfântă Doamnă, nu Te-au oprit!
Glas tainic Te cheamă pe culmi
La Babele, ce Carpații-i străjuiesc.

Atât de mult îți dorești la Mirele iubit să ajungi;
De ce Te lasă s-aștepți, nicicum nu poți să-nțelegi.
Privești așa cu-n aprig dor în zarea cea senină
Pe Craiul zilei întrebând, ce vrut-a de la Tine.

Sperai că timpul a sosit ca să-Ți repui cununa,
Mireasă Domnului Iisus să-i fii și-n cer să fii stăpână.
Crezut-ai că Te cheamă ca să Te ia la Sine
Acolo unde lacrimi nu-s și veșnic e lumină.

Cu frunte-n mână rezemată
Gândind la zile de zbucium și de veghe,
Nu ai zărit cum bolta cea albastră
pulbere de aur parcă cerne.

Și-o porumbiță parcă flutură în zare
Și-o adiere umple-ntreaga fire...
Dar zâmbetul Îți luminează fața:
Simțit-ai iar puterea cum renaște-n Tine.

Lumina peste Tine se cerne ca o boare
Venită din a Tatălui imensă-mpărăție
Și firav trupul de tină se-nfioară
Simțind o forță care-l reînvie.

Aievea, dar ca-n vis, pentru o clipă
Prin conul de lumină mesajul ai primit;
,,Cu viața Ta din nou trebui' să faci risipă,
Cu toate că misiunea Tu Ți-ai îndeplinit!"

Oftezi! Supusă Te cobori
La cei ce nu Te-au înțeles,
Dar voia Tatălui nu poți să n-o-mplinești,
Și îndoieli și umiliri pe toate Tu le ierți.

La cei rămași plângând în urma Ta,
Iubită Doamnă, Te gândești cu milă,
Cum ei nu au știut nicicând a-Ți arăta
Și Te întorci din nou iubirea a-i învăța.

Și mai frumoasă, Regină, ne apari
Cum curcubeu' - apare după ploaie,
Căci lacrimile noastre-au curs șiroaie:
Cât ai lipsit, am fost ca bieți orfani.

Răgazul este scurt, doar până-n primăvară
Când limpezi izvoarele în mai vor cânta,
Iar florile pe câmpuri din nou vor să răsară
Tu vei pleca, Regină, în astă primăvară!

Silvia Dima

Unor preoți

Voi, preoți care spuneți în biserici
Că îl slujiți pe Dumnezeu,
Voi v-ați lăsat furați de întuneric
Și l-ați lovit tocmai pe Fiul Său.
Cum e posibil să nu înțelegeți
Atâtea semne ce s-au arătat?
Chiar numele Ei scris e în biserici
Și în icoane chipul Ei pictat.
Treziți-vă, stimabililor preoți,
Căci Dumnezeu e viață, e desăvârșire,
Voi ați uitat cum fiul Său în lume
Venit-a-n simplu trup și cu iubire,
Să ne aducă-n lume lumina, adevărul
Și-n loc de bun venit primit-a răstignire!
Acum din nou povestea se repetă
Venit-a-ntr-o femeie Duhul Sfânt.
Și voi nu vreți s-o recunoașteți
Ați dat cu disperare, căzut-a la pământ.
De unde atâta răutate, preoți,
Atâta aroganță, atâta îngâmfare?
Că falși păstori voi sunteți,
Nu vă e frică oare?
În slujbe voi îi cereți Domnului alinare,
Și-apoi loviți chiar ființa ce Duhul Sfânt îl are,
Dar nu e asta oare, păcat fără iertare?
Voi ați uitat ce spus-a Iisus cu glasul-i dulce:
,,În ceruri sus, la Tatăl, eu iară mă voi duce
Și-l voi ruga pe Tatăl să vă trimită-n lume
Un alt Mângâietor și-avea-va un nou nume!"
De ați avea credință, ați descifra misterul -
Desanka e-al său nume, așa a vrut-o cerul.
E nume sfânt si are în el desăvârșirea
De - Dumnezeu
San - Fiul
Și Ka este Lumina.
Preoți, voi oare azi pe lume
V-ați împlinit menirea, așa cum tot se spune?
Sau ați venit degeaba, căci n-ați recunoscut
Pe Dumnezeu în lume? Căci astăzi pe pământ,
Avem lumina sfântă la noi, în România!
Preoți, veniți cu toții căci Ea e bogăția
Ce-a dăruit-o Tatăl, ca dar pentru pământ,
Trăiește la noi, preoți, e în Aradul Sfânt!
Voi ați plecat, episcopi, în anul 2000,
La locurile sfinte de la Ierusalim;
Orice creștin din lume ar vrea, ,,Preafericite",
Să meragă odată-n viață la locurile sfinte,
Frumos! Dar nu știut-ați că Domnul este iară
În noua întrupare și chiar la noi în țară?
El v-a bătut la poartă și n-ați vrut să-i deschideți
Și-acum în întuneric pe oameni îi închideți.
Zadarnic voi ne spuneți că Domnului slujiți
Când însă chiar în Dânsul cu furie loviți.
Încă mai este vremea ca voi s-o recunoașteți
Și voia cea divină întocmai să o faceți!

Luca Nicolae

****

Încerc mereu să definesc
Făptura Ta, Duhule Sfânt,
Însă limbajul omenesc
Nu Te încape în cuvânt
Și eu mereu mă poticnesc...

Mereu doresc, Stăpâna mea,
Să strâng iubirea ce mi-ai dat,
Ca îngerii să-Ți pot cânta,
Cum nimeni nu Ți-a mai cântat
Dar graiul meu prea-i pământesc
Și cad...

De Tine-mi e tot timpul dor
Și-arzând de dorul Tău mereu,
Strâng lacrima cuvintelor
Să-Ți spun mereu, în felul meu
Obișnuit și omenesc,
Că fără Tine nu-s nimic...
Și plâng...

Monica Gatea

Neîmplinire

Am vrut să nu mai plâng...
să strâng
toată lumina ce mi-o dai
într-un poem (cu flori de mai).
Dar... nu s-a întâmplat așa
căci inima mea
a strâns, parcă anume,
toate lacrimile din lume...
Și nu am putut desluși tristețea Ta,
tristețea mea...
Știu doar că mă doare cumplit
durerea care Te-a rănit
și mi-am dorit să pot
să-Ți cer iertare pentru tot...
Simțeam cum sufletu-mi se frânge
când m-ai strâns la piept șoptind: ,,Nu plânge!"
Atunci am vrut să Te privesc
și să Îți spun cât Te iubesc,
Dar... din spatele Tău
Privea, îngrijorat și trist, chiar Dumnezeu!
Și nu am mai putut să Te privesc
nici să Îți spun cât Te iubesc...
Apoi am vrut 
să Îți sărut
mâinile care mi-au mângâiat
obrazul înlăcrimat,
mâinile Tale înflorind
două magnolii înrourate
în mâinile mele reci și crispate.
M-am pierdut visând
până am văzut mâinile Tale plecând...
De abia atunci un gând trist m-a trezit:
Doamne, ce mult mi-am dorit
să le sărut
și nu am putut!

Monica Gatea

Doamnei inimii mele - Regina Cerului cu dragoste

Doamna inimii mele, Duhule Sfânt,
Ai strâns tot cerul în privirea Ta,
Când vorbești tot cerul vibrează în cuvânt
Și-n fiecare vorbă e-o lacrimă de stea.

Doamna inimii mele, când ne privești,
În ochii Tăi sclipesc lumini din mii de astre,
Un curcubeu mirific în inimi ne-nflorești
Și plouă cu lumină în sufletele noastre.

Când ochii Tăi zâmbesc cu mii de irizații,
Privirea Ta ne poartă prin spații siderale
Și ne înalți în zbor spre alte constelații,
În lumea de iubire și de lumini astrale.

Doar Tu puteai să strângi tot cerul în privire
Și să ne dai în dar din frumusețea lui,
Căci numele Tău este Lumină și Iubire,
Și ești dintotdeauna Regina Cerului.

Monica Gatea

Ție, Doamne, Dumnezeul meu

Când pribegeam cu gândul în căutarea Ta,
Mă întorceam prin vreme în ținuturi iudee,
Doamne, nu am știut că ești în țara mea
Purtând de astă dată veșminte de femeie.
Erai demult aici și eu Te așteptam să vii,
Căci mi Te închipuiam acolo-n cer departe,
Priveam cu-nfrigurare spre anul două mii
Neștiind că doar un pas de Tine mă desparte...

Prea mult timp am pierdut ca pasul, în sfârșit,
Să-l potrivesc prin noaptea ce coborâse-n mine,
Să Îți spun într-un târziu: O, Doamne, Te-am găsit,
Mă iartă pentru toate, primește-mă la Tine!
Lumini amăgitoare adesea m-au oprit,
Credeam că sunt om bun și tot mi se cuvine
Și Te-am găsit din nou pe cruce răstignit,
Plătind greșala mea și-a celorlalți ca mine.

De-atuncea, Doamne, plâng sub crucea Ta mereu,
Tu-mi spui că m-ai iertat însă acum nu știu
Cum să găsesc o cale ca să mă iert și eu,
Că doar a mea e vina că Te-am găsit târziu.
Îmi spui că ești cu mine, cum ai fost mereu,
Și lacrimile nu pot să dea timpu'-napoi,
Când Tu ai fost cu mine, unde-am fost, Doamne, eu
Că n-am aflat că ești în lume printre noi?!

Nu-Ți cer să îmi arăți splendorile din rai,
Minuni nebănuite de mințile omenești,
Nici viață nu Îți cer acuma să îmi dai,
Căci am, Doamne, tot cerul când spui că mă iubești!
Îți simt acum tot timpul inima plângând
Și în genunchi Te rog, plângând sub crucea Ta:
Să nu lași să trădez iubirea Ta nicicând,
Să Te iubesc de-a pururi și... să mă pot ierta!

Monica Gatea