Era în Florar o sfântă sărbătoare
Când v-am întâlnit întâia dată,
Când a plouat cu flori și soare
Și lacrimi de iubire-adevărată.
V-am visat înainte de a vă întâlni
Dar n-am știut cine sunteți, decât
Când v-am văzut în acea zi:
Erați Doamna Desanca și atât!
Mă simțeam ciudat și-mi era frig,
Erați atât de iubitoare și de blândă
Și nu știam de ce îmi tot venea să strig:
,,Vă rog să mă iertați, O, Doamnă Sfântă!''
Și nu știam de ce simțeam la fel
De parcă-aș fi văzut pe Domnul răstignit,
Mă întrebam de sunteți El,
Aș fi îngenunchiat, dar nu am îndrăznit.
V-aș fi privit o viață chipul
Și glasul l-aș fi ascultat mereu,
Trecea în goană parcă timpul,
Să plec mi-era atât de greu.
Mă întrebam mereu ce simt.
Era un dor ca o chemare,
Era atât de nou și nu voiam să mint
Dar, Doamne, cât doream o-mbrățișare!
Când m-ați îmbrățișat, îmi amintesc,
Mi s-a părut că nu am trup, că zbor,
Am vrut să spun că vă iubesc,
Dar n-am putut deși simțeam că mor.
Ca toți, și eu m-am întrebat
Cine sunteți, ce faceți pe Pământ.
Pe cer, un porumbel de-un alb imaculat
Mi-a arătat că sunteți Duhul Sfânt.
Iertați-mă, m-am îndoit - mărturisesc -
Nu puteam să cred că chiar și eu
În viața asta să Îl întâlnesc
Și să-L ating pe Dumnezeu.
O vară, ca un vis, prea repede a trecut
Și, Doamne, mi-ați dat atâta fericire
Și-atâtea daruri mi-ați făcut,
Dar mai presus de tot, mi-ați dat iubire.
... Acum e trist și este toamnă,
Curând se schimbă anotimpul.
Cât vă iubesc, O, Sfântă Doamnă,
Și cât de nemilos e timpul!
Când știu ce-aproape e plecarea -
O, Doamnă, ce tristețe strâng!
Mă copleșește disperarea
Și nu mai știu decât să plâng.
Deși nu vreau să vă rănesc
Și știu că nu am nici un drept,
În gând eu tot mai îndrăznesc
Ca să vă strâng la piept.
Vă strâng cu dor și cu tristețe,
În suflet lacrimi tremurând,
Cu patimă și cu tandrețe,
Vă-mbrățișez cu flori de gând.
Monica Gatea
