În mai, pe câmpul din Arad
A înflorit o floare.
E albă, are frumos strai
Și e vindecătoare...
În jurul ei sunt numai spini
Ce vor s-o înfășoare,
Învidioși de-al ei parfum,
De mândra-i arătare.
Când bate vântul, spinii răi
Înțeapă a ei petale,
O doare, nu spune nimic,
Privește lung în zare.
Așteaptă soarele să vină
Spinii ca să-i ofilească,
Și rănile vechi din petale
Să i le oblojească.
Atunci va străluci frumoasa,
Fernecătoarea floare,
Când soarele cu a lui iubire,
Lângă ea va apare.
O va lua ușor în palmă
Și-n ceruri o va duce,
Și o va face a lui Mireasă
Pe-această floare dulce.
Mereu îmi voi aduce aminte
De-acea frumoasă floare...
O, cât aș vrea să fiu și eu
La nunta lor din zare!
Îmbrăcată-n straie albe
Și-n suflet cu iubire,
Să-ngenunchez și să mă bucur
De dulcea lor unire.
Maricica Petcu
