De ce mă loviți?


Tată Ceresc

Doamne, Tată Ceresc,
lumina si bucuria mea,
iartă-mă că m-am plâns 
de atâtea ori, iartă-mă c-am 
fost tristă, iartă-mă pentru 
lacrimile vărsate, iartă-mă, 
sunt femeie, iartă-mă


Domnilor preoți

Domnilor preoți, buna ziua,
dacă dumneavoastră nu veniți la mine,
vin eu la dumneavoastră, nu vi se pare ortodoxă 
calea pe care am ales-o, de ce, 
domnilor preoți, vă aștept de mult,
de ce vă este teamă, sunt doar o femeie,
dumneavoastră ați aruncat mănușa,
iar eu am ridicat-o domnilor preoți
vă rog sa poftiți in față


Știți voi

Știți voi oare cât mi-e de greu,
Mă loviți din toate părțile, nici
Să mă plâng, nu pot, mă împleticesc,
Cad, mă ridic din ce in ce mai greu,
Nici durerea n-o mai simt, iar 
Inima-mi se zbate ca o pasăre rănită,
Oameni, mi-ați frânt aripile


Și iarăși strig

Și iarăși strig, vreau inapoi,
o, Tată iubit, ia-mă înapoi, nu,
nu mai pot, Marga, Livia, Irina,
Dana, Elena si voi toți care m-ați
lovit, de ce, nu v-am făcut nimic,
v-am dat iubire și doar despre iubire
lumii am vorbit, v-am dat lumină,
oameni, eu din lumină am venit


De dorul tău

De dorul tău, eu pribegesc,
te caut, deși știu că nu ești
pe pământ, iubirea mea, eu
pentru tine îndur atâtea lovituri,
cei care te iubesc, o fac din 
dragoste pentru Tine, iar ceilalți,
nu știu, poate din neștiință,
sau poate, din prostie


Doamne

Doamne, Dumnezeul meu,
Tatăl cerurilor și al pământului,
Tatăl iubit, cer îndurare, cer
în genunchi îndurare pentru cei
printre care m-ai trimis, nu e
vina lor, nu m-au recunoscut,
vin în fața Ta, Tată,
și cer pentru ei, îndurare


Te iubesc

Te iubesc, te iubesc, lumina mea,
cu tine mă învălui, cu tine râd,
adorm cu tine în gând, nu pot nici
să respir fără de tine, tu ești, tu ești,
de fapt, în mine și nici acum 
nu știu, atunci când plâng, dacă
plângi tu sau plânge inima în mine


Voi nu-l iubiți

Preoți, voi nu-l iubiți pe
Dumnezeu, voi vă iubiți
pe voi, sunteți răi și infatuați,
faceți adesea paradă de haina
pe care o purtați, sunteți falși
până-n măduva oaselor, îi priviți
pe oameni cu superioritate, de 
parcă voi ați fi Dumnezeu


Lasă-mă

Lasă-mă să plâng, o Isuse,
Domn al meu, iartă-mă, lasă-mă
să plâng, nu mai pot să merg,
mă simt ca un buldozer, mi-e din
ce în ce mai greu, lasă-mă sa plâng
de fapt, mie îmi vine să urlu, dar nu-ți
cer decât să mă lași să plâng


De ce mă loviți

De ce mă loviți voi, cei
care nu mă cunoașteți, de ce,
de ce vedeți roșu înaintea
ochilor când auziți de mine,
nu vă mai repeziți, stați la coadă,
loviți-mă pe rând, nu în haită, de fapt,
nu mă loviți pe mine, ci pe cel care
îl așteptați de două mii de ani


Plec

Plec în veșnicie, plec,
plec pentru totdeauna,
nu fiți triști, vă iubesc,
pe voi, pe toți, pe cei care
ați primit lumină,
iubirea mea vă va ocroti
pe toți, de acolo
de dincolo de lume


Îmi port

Îmi port crucea, Doamne,
mi-o port cu ochii plini de
lacrimi, te strig din când
în când să mă ajuți, iartă-i,
iartă-i că sunt răi și mă lovesc,
iartă-i pentru că nu știu, iubirea
mea, nu știu pe cine lovesc


Plec

Plec, dacă întreabă cineva
de mine, spuneți-i c-am plecat,
am plecat în lumină
biletul mi-a fost plătit dus-întors,
am plecat, v-am îngrijit rănile,
v-am spălat hainele, v-am iubit,
pe brațele mele v-am purtat, spuneți-le
celor care mă vor cauta c-am plecat,
sejurul meu la voi s-a încheiat


Îmi întorc

Îmi întorc capul, să nu mă
vadă nimeni, și plâng,
oare ați mai lovit vreodată pe cineva
așa cum m-ați lovit pe mine,
iertarea, oameni, nu eu trebuie 
să vă iert, ci cerul, lovindu-mă pe 
mine, ați lovit întregul cer


Mi-ai luat

Mi-ai luat sufletul cu tine,
iubirea mea, și nu pot, nu pot
trăi fără tine, fără sufletul meu,
ești jumătatea mea, Doamne,
Tată Ceresc, eu cu El împreună
formăm un întreg, lasă-ne, Tată
iubit, să fim iar, un întreg


Tată

Tată, pe preoți ți-i las
Ție pentru judecată, pe ei
nu-i cunosc, m-au lovit
din umbră, m-au lovit cât 
au putut, spunând c-o fac
în numele Tău, pe ei,
Tată, ți-i las Ție în grijă


Urâtă este

Urâtă este lumea voastră,
sunteți atât de răi încât îmi
vine greu să vă numesc oameni,
m-ați lovit sistematic, n-ați precupețit
nimic, ați dat până ați obosit, acum
eu plec, ce să vă spun, eu sunt lumina
care a traversat planeta Pământ


O, Doamne

O, Doamne, mai dă-mi
un pic de răgaz, mai
oprește-i puțin, doar atât
cât să mă ridic,
nu mai simt oboseala,
doar tristețea și lacrimile care
îmi curg pe față, încet


Ești lângă

Ești lângă mine, lumina mea,
dimineața când mă trezesc
ești lângă mine și atunci când
bolnavii îi lucrez ești lângă mine,
iubirea mea, nu pot trăi nici cinci
minute fără tine, te iubesc
mai mult decât viața mea, mai
mai mult decât pe mine


De ce

Preoți, vă este teamă de mine,
de ce, că doar în Biblie scrie, acolo
la Apocalipsă scrie despre mine,
scrie despre femeia cu luna sub picioare
și despre stele și despre soare, veniți
să vedeți cum toate stelele
cerului vin după mine, veniți să vedeți
cum luna și soarele, da, luna 
și soarele și stelele merg după mine


Opriți-vă

Opriți-vă, opriți-vă, încercați
să înțelegeți, dar dacă totuși este
adevărat, voi cum veți mai putea
trăi după tot ce mi-ați făcut,
m-ați lovit din toate părțile, ați râs
de mine, oameni, ce veți face când
veți afla adevărul,
cum veți mai putea trăi


Îți raportez

Îți raportez cu supunere,
Tată, misiunea mea pe 
planeta Pământ a fost
îndeplinită, sunt încă întreagă,
șacalii nu m-au devorat,
îngăduie-mi, iubite Tată,
îngăduie-mi
să mă întorc acasă.


Vă mulțumesc

Vă mulțumesc tuturor celor
care m-ați iubit, celor care m-ați
primit în viața voastră, vă mulțumesc,
vă mulțumesc pentru lumina
de pe fețele voastre, lumină pe care
nimeni n-o va șterge, vă mulțumesc
pentru că m-ați apărat atunci când a fost
nevoie, și nu v-a fost rușine să-mi pomeniți
numele, Desanca, Desanca, Desanca ... 


Din zborul meu

Din zborul meu o clipă m-am
oprit, m-am așezat pe o ramură
ca să mă odihnesc, dar nu m-ați lăsat,
m-ați lovit, m-ați trântit la pământ,
acum, cum să mai zbor, penele mele
albe sunt înroșite de sânge, sunt rănită,
nu mă mai loviți, oameni, vindecați-mi
aripile, să pot să zbor mai departe


Știu că vă doriți

Știu că vă doriți să știți cine sunt,
de aceea vă rog să-mi permiteți,
cred că a venit timpul să mă prezint:
sunt Desanca Nicolai și sunt întruparea
Duhului Sfânt! Nu vă place?
nici mie, dar sunt, și acest fapt nu-l
puteți contesta, ce să-i faci, dumneavoastră
m-ați întrebat și eu v-am răspuns


În infinita Ta iubire

În infinita Ta iubire față de oameni,
Tată iubit, iart-o și pe Rodica, iart-o
și redă-i o parte din echilibru, Doamne,
câtă tristețe și neliniște poate fi acum
în sufletul ei, niciodată nu vei
mai fi fericită, Rodica, eu te iert,
dar tu pe tine te vei putea ierta vreodată
pentru trădare și pentru banii furați, când
eu - eu n-aveam sandale în picioare


Puteți să mă loviți

Puteți să mă loviți, puteți
să mă vindeți sau să mă furați,
puteți să mă negați după ce
v-am vindecat și v-am dat lumină,
puteți să mă împroșcați cu noroi,
puteți chiar și să râdeți de mine,
dar nu mă puteți opri, voi merge 
până la capăt, nu mă voi opri


Pentru prima dată

Doamne, pentru prima dată m-a
cuprins mila față de mine, plâng, plâng
pentru prima oară, plâng pentru mine,
nu pot să mă ridic, am căzut de atâtea ori
și m-am ridicat, dar acum nu mă mai pot
ridica, am căzut pe un pat de spital, Doamne,
cum ai spus? ''sângele sfânt, pentru voi
va mai curge încă o dată''


Merg pe pământ

Merg pe pământ, pașii mei calcă
pe asfaltul umed, plâng, Doamne,
mi-e frig, aș vrea să alerg, dar nu, nu 
mai pot, mi-e trupul obosit, oameni,
ce mi-ați făcut, mi-ați dat atâtea pietre,
mi-ați dat atâția spini, oameni,
iertați-mă că vă întreb, nu știu, nu știu
cum să vă iert pentru atâtea vini


De ce strigați?


De ce mă umiliți așa de tare,
de ce strigați, voi, cei care spuneți 
că sunteți preoți, de ce strigați,
în rugăciuni voi m-ați chemat, și acum,
când am venit, când strig cât pot
de tare: Eu am venit! Eu am venit!
iubiții mei, voi v-ați ascuns după sutană
și toate, toate porțile mi le-ați închis!


Nici să te strig

Sunt bolnavă, nici să te strig

nu pot, vocea mi s-a schimbat,
mă simt strivită și nici măcar
nu știu cum să-l împac, trupul acesta
strigă "nu mai pot", dar eu n-am timp
să stau ca să-l ascult, timpul meu e
pe sfârșite, nu-mi pasă dacă strigă, nu pot
să mă opresc, nu pot să mă opresc


Am obosit

Nu încuiați porțile, am obosit

bătând, voi nu vedeți lumina,
voi nu vedeți cum plâng,
pentru voi e ultima strigare, deschideți,
deschideți, nu mai e timp, Eu sunt
Cel pe care-l strigați în biserică, Cel pe care-l
chemați atunci când sunteți disperați,
Eu sunt, oameni, Acela pe care-l așteptați!


Iertați-mă

Iertați-mă că sunt atât de slabă,

că nu mai pot să merg, îl privesc
pe Fiul meu și plâng, oare și cu El
veți face tot ce cu Mine ați făcut? Și
pe El tot așa îl veți lovi? Fiul Meu,
toiagul nu e pentru a te sprijini, ci
arma Ta pentru a-i aduce-n turmă
pe cei mai răi dintre ai Tăi copii!