Duhule Sfânt, te rog mă iartă, știi
De o vreme sunt tristă în fiecare zi!
Îți văd trupul frânt, frânt și obosit
Și știu, și pentru mine atât ai suferit!
Povara ce o duci atât este de grea!
E crucea-ntregii lumi, este și crucea mea.
Picioarele te lasă, prea mult ai alergat
Și știu că și pe mine pe brațe m-ai purtat.
Mâinile îți sunt aspre căci au trudit din greu,
S-au înțepat și-n spinii din sufletul meu,
Prea palid ți-este chipul și tâmplele te dor
Și eu am fost, știu bine, de gheață rece nor.
O mare de durere în inimă ai strâns
O, știu, și pentru mine ai suspinat si-ai plâns.
Ți-e inima zdrobită deși zâmbești senin,
În cupa lumii plină și eu am pus pelin.
Tu arzi. Ești torță vie, un foc sacru, nestins,
Și eu am fost tăciune pe care l-ai aprins.
În schimbul suferinței mi-ai dat doar fericire,
Mi-ai dat cea mai frumoasă lecție de iubire!
Îmi iartă gândul de acum - tare aș vrea să am puterea
Să te învelesc doar cu iubire, măcar o zi să uiți durerea!
Dar sunt doar efemeră clipă, iat Tu ești Nemurire,
Primește lacrimile mele, sunt lacrimi de iubire!
Monica Gatea
