Fără Tine, Lumina mea, nimic nu are viață
Și florile-au murit și florile-s de gheață.
S-au ofilit în lacrimi, plătind tribut iubirii,
Să fie oare-acestea prologul despărțirii?
Fără Tine, fără zâmbetul Tău minunat
Doar inimi triste și-un cer prea înnorat,
Doar chipuri mohorâte și nici un strop de soare
Să fie oare-acestea un exercițiu de plecare?
Prea tristă e absența făpturii Tale sfinte,
Mă rătăcesc prin lacrimi și-aducerile aminte,
Te-am căutat cu sete în sufletu-mi prea slab
Așa cum cauți oaza într-un deșert arab.
Să fie absența Ta, doar palidul răgaz,
Un preambul al clipei numită - bun rămas - ?
Mărturisesc că în taină eu încă Te mai rog
Să-Ți mai amâni plecarea, prea tristul epilog.
Monica Gatea
