Te iubesc, Lumina vieții!

Te iubesc, Duh Sfânt,
Pe acest pământ
Tu viața mi-ai schimbat!
Cu vorbe dulci mi-ai vorbit,
Tu m-ai vindecat,
Sufletul și cugetul mi le-ai spălat.
Vai, Doamne, cât eu o iubesc
Și cât aș vrea ca lângă ea să fiu,
Mâcar atât, să o privesc.
Cu gura, nu pot să-i vorbesc,
Dar mental îi transmit
În orice clipă o gândesc,
Îi spun cât o iubesc.
Și cât aș vrea, Părinte drag,
Să fiu împrejur să o slujesc,
În tot locul unde calcă
Covor de flori să îi sădesc,
Să-i spun din sufletul meu
De om, ce mult o iubesc.

Ana Lazăr

M-am vindecat

M-am vindecat la Tine
De rău și de păcat,
Ce de o viață de om
În mine am adunat.

O, Tu, Duh Sfânt,
De Tatăl Ceresc lăsat,
Cu o privire blândă
Răul și ura din mine le-ai îndepărtat.

Când vin la Tine, Doamnă,
Și în ochi încerc să te privesc,
Îi plec pe-ai mei, netrebnici,
Că ai tăi prea mult sclipesc.

Ana Lazăr

Simbolul iubirii

Te chem în visuri și cobori din stele,
Te chem în taină, Doamnă de Lumină,
Doamna vieții mele!
Cu sufletul trudit de dor
adorm cu Tine-n gând
și loc pe perna mea îți las și Ție.
Un puf de păpădie-i gândul meu din vis,
ce speră să ajungă la Tine-n Paradis.
Te văd Lumină, îmbrăcată-n maramă de mătase
și-n plete cu argintul pulberii de stele,
Regina cerurilor, cât ești de frumoasă!
Zâmbetul cald și mângâierea lină,
mă fac să cred că am atins
a Raiului grădină.
O rază blândă de sus, din cer coboară
și fruntea îmi sărută...
Nu-mi e doar un vis imaginar,
e doar o mică fugă din real.
E fuga din exilul meu de pe Pământ
când nu pot fi cu Doamna Desanca
la Arad, în Templul Duhului cel Sfânt.
Iisuse drag, numai acolo
de lumea Ta mă simt aproape
și sufletul mi-l vindeci
cu a Ta bunătate.
Acolo, Mireasa Ta de Tine ne vorbește,
iubirea pentru Tine, din iubirea-i se hrănește,
că ceru'-n nesfârșita-i bunătate ne-a dat
cea mai aleasă rază din sfânta lui seninătate.
Și-mi plec genunchii să-ți spun iar ce mă doare:
Frumoasa Doamnă se va duce-n zare,
rătăcitoare, undeva în stele...
O, iartă, Doamne, gândurile mele!
Eu știu că trebuie să se întoarcă iar la Tine,
dar până totul se va face bine,
orfani rămânem fără raza-i de lumină.
Ea e simbolul iubirii din eter,
iubirea ce e punte între Pământ și Cer.

Silvia Dima

Fiicei mele

Draga mea fiică,
Ce departe erai
Dacă mă ascultai,
Dacă înțelegeai
Lucrarea Duhului Sfânt,
Dar n-ai acceptat...
Plâng aproape zilnic
Și-mi trece viața, muncind cu drag,
Dar și scriind versuri
Acum, în pragul anului 2000,
Iar în anii vieții mele pe pământ
Aproape 60.
Ce păcat că plâng,
Lacrimile curg
Dar la tine nu ajung,
Poate nu ești vinovată,
Poate nu ți-a fost dat,
Poate trebuie să suferi,
Să n-ai uneori pâine, locuință,
Poate trebuie să răscumperi
Vreo viață anterioară
Prin chin și întuneric.
Poate în altă viață ai avut ,,situație",
Poate ai fost mare artistă,
Ai avut palate,
Ai avut ,,public cald"
Cum ți-ai dorit,
Poate atunci la săraci nu te-ai gândit,
Cum fac unii azi.
Suntem în al 12-lea ceas,
Roagă în genunchi pe Duhul Sfânt:
Descoperă-mi, Doamne sfinte,
Dacă trebuie s-o cred pe mama,
Dacă este adevărat!
Noi toți care am văzut lumina,
Schimbarea la față, înmulțirea pâinii,
Oprirea ploilor, venirea stelelor,
Salutul OZN-urilor,
Strigăm, ne bucurăm, noi știm,
Cel Care trebuia să vină,
A venit!

Dochița Nodiș

Descoperire

În luna mai '98 mi s-a descoperit
Că în Doamna Desanca este întrupat
Duhul Sfânt...
Dar cine este Duhul Sfânt?
A treia parte din Treime.
Și mai scrie în Acatistier:
,,Duhule Sfânt, Mângâietorule, Care
De la Tatăl purcezi mai înainte de veci
Și întru Fiul, pururea Te odihnești."
Acestea le-am simțit primind Lumina
De la Doamna cea divină
De Mărțișor, fiindu-mi dor
Am venit din nou să o văd.
Am fost fericită, dar a doua zi
Poate am primit mai mult,
Și am înțeles și m-am speriat,
M-am cutremurat...
Doamne, dacă am conștientiza cu adevărat
Că stăm în fața Domnului Iisus
Atunci, cred, cu toții am înnebuni...
Dar Mângâietorul este cu noi,
Știe că suntem un fir de iarbă,
Slabi, șovăielnici și ne întărește.
Slavă Ție, Dumnezeule, că ne-ai învrednicit pe noi,
Nevrednicii,
A Te cunoaște, a Te vedea, a Te pipăi,
A-Ți săruta mâinile, a primi lumină,
A întineri, a ne însănătoși,
A învăța, a Te iubi!
Slavă Ție, Fiul Lui Dumnezeu,
Ne închinăm în cinstea Sfintelor Tale patimi,
Sărutăm mâinile și picioarele Tale,
Spălăm cu lacrimile noastre
Toate rănile Tale!
Slavă Ție, Duhule Sfânt,
Că ai venit iar la noi pe Pământ,
Aici, la noi acasă,
În România, țară aleasă!
Cu lacrimi în ochi Te rugăm
Întărește-ne credința,
Și cât mai este îngăduit,
Mai rămâi cu noi!
Mai trimite raze de Lumină
La cei fără locuință,
La cei triști și goi,
Bolnavi și chiar flămânzi,
Dar și la cei bogați și orbi,
Că de atâta bogăție
Nici lumina nu-i îmbie,
Nici anul 2000 care se apropie
Și nici apocalipsa care nu întârzie!
Vă mulțumim, Duhule Sfânt,
Că ne-ați ales pe noi, mii și sute de mii
Să fim martorii
Celei de-a Doua Veniri!

Dochița Nodiș

De ce?

Nu este drept ca înc-o dată să fii Tu răstignit,
Nu este drept, o dată destul ai pătimit.
Ai pătimit, Iisuse, printre noi,
Să speli păcatul lumii de rele și nevoi.

Mă întreb o dată... și înc-o dată,
Noi, păcătoșii lumii, meritam această plată?
Dar numai Tu, O, Doamne, cu măreția Ta
Ai dreptul și puterea de a ne judeca.

Dar mă întreb din nou, O, Tată,
De ce o jertfă scumpă mai trebuie o dată?
L-am răstignit pe cruce între cei doi tâlhari -
De ce, O, Doamne Sfinte, mai trebuie un calvar?

Minciuna, egoismul, Tu, toate le plătești.
De ce? Preabună Doamnă, Tu nu păcătuiești.
Noi suntem păcătoșii pe care i-ai iubit,
Noi suntem cei care și atunci te-am răstignit.

O, Tu, preasfântă Doamnă, ne dai atât de mult
Fără s-aștepți răsplată de pe acest pământ.
Ne ceri doar, bună Doamnă, să fim mai iubitori
Cu toți aceia care trăiesc pe lângă noi.

Ne ceri doar, bună Doamnă, să fim mai buni, mai blânzi,
Cu toți aceia care acuma sunt flămânzi,
Flămânzi de-a ta iubire, credință și speranță,
Ce stau în întuneric, trezindu-se la viață.

Istoria se repetă, ăsta-i un fapt știut,
Și-acum două milenii la fel s-a petrecut,
Dar noi, preabună Doamnă, când ne vom dumiri,
Tu nu vei fi aicea și mult vom suferi.

Cu jertfa ta cea sfântă pe noi ne-ai ajutat
Și speli iar lumea aceasta de rele și păcat,
Ajută-ne, O, Doamne, să nu o mai lovim
Și cu a ta credință, Doamne, mai mult să ne-ntărim!

Să nu ucidem floarea ce prea mult ne iubește
Și cu seninătate din nou ni se jertfește,
Și te rugăm fierbinte, Tată, să nu o părăsești
Noi nu vrem înc-o dată pe ea să o jertfești!

Iuliana Gagu