Tot mai tristă mi se pare
Fața Ta de griji cuprinsă,
Tot mai grea ți-e crucea mare
De-ale noastre patimi.
Tot mai mare e povara
Ce o duci Tu pentru noi,
Tot mai umezi îți sunt ochii
Când ne vezi plini de nevoi.
Tot mai grele aceste zile,
Ce pe umeri te apasă,
Tot mai lungă această cale,
Până ajungi la Tine acasă.
Tot mai mare-ți este mila
Ce în ochii triști o porți,
Tot mai grea îți este munca
Cu cei vii și cu cei morți.
Tot mai mult se-apropie ceasul
Când pe Noly-l părăsești,
Tot mai mult ai vrea cu dânsul
Clipele să-ți prelungești.
Tot mai crude mi se par
Zilele ce vor veni,
Tot mai greu și mai amar
Ceasul când ne'ei părăsi.
Eugen Vlad
