Doamne, Dumnezeul meu!
În genunchi Te rog să mă ierțică încalc mereu
prima din poruncile cerești!
O, Doamne, recunosc că mint mereu,
mint acest suflet credul, sufletul meu.
Îi spun mereu că nu-i adevărat
că timpul de plecare al Doamnei s-a apropiat.
Și-l duc mereu la Templul din Arad
ca să-i arăt că încă e acolo
Lumina
cu care Tu ne-ai binecuvântat.
Mi-e teamă și milă
pentru acest suflet al meu
când va afla acolo numai ecoul
Botezul tău - ,,Vă învelesc în Lumină..."
și plâng...
că multe zile știm că nu vor trece
pân' va veni Domnul Iisus
în zări Mireasa să-și ridice.
Noi îi vom presăra covor de flori în cale,
din lacrimile noastre transformate în petale.
Sper să avem, Doamne, inimile treze,
când va veni din nou să ne boteze!
Toți ne vom duce-n șiruri lungi la Dânsul
sperând ca mila Lui să ne ostoiască plânsul.
Cu fața la pământ va sta mulțimea;
nici unul nu va fi să nu-nțeleagă
cine-i Aceea, pe care azi, o neagă.
Aceea, ce cu căldură ne-a dat
atâta Lumină,
atâta Dragoste
și-n calea suferinței,
încrederea în bine și-ndurare a presărat.
Silvia Dima
