publicate în Trăiesc în lume printre voi, vol. V
Te-am rănit fără să vreau
Din prea multă iubire, Te-am rănit
Deşi aş fi vrut doar în braţele Tale să stau
Gândul, că atingerea mea Te-ar durea, m-a oprit.
Te-am rănit şi nu am vrut,
În gând, cu atâta iubire Te-am strâns,
Dar suferinţa Ta ascunsă m-a durut
Şi gestul l-am înecat în cascade de plâns.
Te-am rănit din dragoste prea mare,
Dar nici o clipă n-am vrut să Te rănesc,
În gând, Te-mbrăţişam cu disperare
Dar reprimându-mi gestul, vroiam să Te-ocrotesc.
Mi-a fost milă de Tine căci simţeam
Un strigăt de durere în toată fiinţa Ta,
Cum Te-aş fi îmbraţişat dacă puteam
Să îţi alin durerea cu îmbrăţişarea mea!
Nu m-am gândit ce mult Te doare
Îmbrăţişării Tale să mă împotrivesc,
O, de-aş putea ca spinul să îl prefac în floare,
Cu sufletul în lacrimi să-ţi spun cât Te iubesc!
Monica Gatea
****
Spre-apus, în seară când privesc, o stea frumoasă eu zăresc.
O, stea frumoasă, cum zâmbeşti, hai spune-mi, steaua cui tu eşti?
Eu o privesc intens zâmbind şi-aud în mintea mea şoptind:
Sunt steaua Doamnei ce-a venit, de care Ioan a prorocit,
Că are stelele cunună şi sub picioare mândra lună,
Fiind înveşmântată-n soare şi a născut pe Fiul, care
Putere are de la cer, să poarte un toiag de fier,
S-adune oile în turmă, să nu mai lase nici o urmă,
În holda cea frumos-nălţată, de Tatăl binecuvântată.
Şi steaua străluci intens, stârnind vibraţii-n univers,
Iar cerul, inundat de stele, zâmbea când eu priveam spre ele.
Dar spune-mi, stea, te rog frumos, seara, de ce te laşi în jos?
Prin voia Tatălui Ceresc eu trebuie să-o-ngrijesc,
Pe Doamna tare o iubesc, oriunde merge, o-nsoţesc.
Căci iată, că s-a întrupat într-o femeie, nu-n bărbat,
Şi Ea va fi Mireasa Lui, va fi Mireasa Mielului,
Va merge-n cer cu mare-alai,
E Ea, Desanca Nicolai!
Luca Nicolae
Vis de iunie
În zi de iunie - 18 -
Când fară Tine, Doamne, nu mai pot...
În noaptea asta, Doamne
Alină-mi din iubire,
Mi-e sufletul de Tine atât de plin
Încât azi poarta mi-a rămas deschisă
Şi nu mai pot nicicum să o închid!
Dar nu mai vreau să pierd ce am în suflet,
Mi-e bine, fără ce am nu pot să fiu
Mai am nevoie încă de iubire
Ca tot ce-n suflet port acum
Să pot să scriu...
Mai dă-mi, Te rog şi mâine, de se poate,
Un strop, să ard, din dragoste ce-Ţi port,
Căci nu mai pot să mă întorc în ,,moarte''
Şi fără Tine, Doamne, nu mai pot!
Camelia Tincu
Vis de iunie
În zi de iunie - 18 -
Pe-un jilț pluteai în fața mea,
În chip de înger păzitor,
Femeia-n alb ai apărut,
M-ai mângâiat, plutind ca și în zbor.
Ai vrut să pleci,
Dar Te-am strigat, ai revenit și mâna mi-ai întins
Și mi-ai transmis, în dreapta să privesc
Și... am privit.
Și chipul lui Iisus eu l-am văzut
Apoi... ai vrut din nou să pleci.
Văzând că pleci, cu aceeași părere de rău, eu,
În gând, iar Te-am strigat: Doamna! Doamna!
Atunci, ai revenit zâmbind
Și cealaltă mână ai întins...
Și... din nou mi-ai transmis să privesc!
Și... privind... tot în dreapta,
Ce-am văzut?!
cruce mare și deasupra ramurei din stânga
Scria cu majuscule: ,,Închină-te!''
Atenția, pentru un timp, mi-a fost captată,
Fiindcă inițial, nu-nțelegeam ce scrie,
Literele nefiind prea bine conturate.
Apoi... când mai clar cuvântul s-a conturat
Și am putut citi ce scria,
Am întors capul către Tine,
Dar... ce păcat!
Nu mai erai, Lumina mea.
Liliana Mihăilă
Când timpul...
Când timpul
se grăbește să ne arate că suntem la capăt de drum,
aș vrea multe, tare multe aș vrea să mai spun,
dar nu știu de ce nu pot să mă adun,
gându-mi se risipește ca un caier de fum...
Cu inima cernită,
cu sufletul cuprins de doruri pribegite,
îmi amintesc cu drag de clipe fericite,
de tot ce-a fost frumos, dumnezeiesc de sfânt,
când Tu, Regină, ai fost cu noi, aicea pe Pământ.
La stele și la lună
voi spune c-am întâlnit o gingașă minune
cu o inimă îngerească, Desanca pe-al său nume,
floare trecătoare pe plaiuri pământești,
Regină și Duh Sfânt în Sferele Cerești.
Iar lumii?
Lumii îi voi spune că erai înțeleaptă și tare iubitoare,
că alinai durerea cu vocea-ncântătoare,
c-ai împlinit Misiunea ce aveai în aste vremuri
și glasul Providenței Te-a rechemat în Ceruri.
Iertare cer
pentru tot ce fără voie am greșit
și pentru gândul ce, nerostit, Te-a lovit,
că n-am știut să-Ți facem viața fericită
aici, în lumea noastră!
Îți mulțumesc, Regină,
că ai acceptat să-ți fiu în preajmă, că m-ai vindecat
și-n trupul meu de lut mi-ai arătat
că este ascuns un suflet, pe care Duhul Sfânt
îl ocrotește aicea, pe Pământ!
Îți mulțumesc, Regină,
pentru dragostea ce mi-ai dat, pentru că un an în plus ai rămas,
că ni-L lași pe Fiul drag, pe Fiul Domnului Iisus,
să-și împlinească Misiunea dată de Tatăl Cel de Sus!
Cum timpul în cer nu-i la fel ca pe pământ, nu-ți spun
,,Adio, Regina mea!'' ci ,,Pe curând!''
Silvia Dima
Mai e puțin și vei pleca...
Mai e puțin și vei pleca
Lumina lumii, în lumea Ta...
În cer vei fi încoronată
Ca o Regină adevărată,
De Rege și de Tatăl Lui
Vei fi întâmpinată.
La sărbătoarea ce va fi
Și la schimbarea ce-o să vină
Vei triumfa, vei fi mai mult decât Regină.
Mai e puțin și vei pleca,
Rănită, blândă Porumbea,
Pe aripa-ți albă sunt pete de sânge
Și-n suflet ai suliți înfipte,
Dar toate acestea sunt doar pentru tine
Și nimeni nu vrea să le-asculte.
Mai e puțin și vei pleca...
Fii fericită, Porumbea,
Că zborul tău anevoios
A dat Lumină,
Că pana-ți albă ca de nea
A alinat și a luat spre ea
Durerea ce ne chinuia!
Cum ai putut să-nduri, Regină?
Diana Damian
****
M-am uitat spre cer
și am văzut urmele
pașilor Tăi selenari.
Am privit fascinată
spre boabele de rouă
ce scăldau urmele Tale
și am văzut...
erau lacrimile Tale.
Urmele pașilor Tăi, Doamne,
erau pline de sânge;
sângele vărsat
din rănile
ce Ți le-am făcut
cu spinii nemiloși
care Ți-au sfâșiat fericirea.
Doamne, era roșie luna,
era plină de durere
și urmele ce-au rămas
nu se vor șterge
în veci de veci!
Lucia Hupca
Nu știu
Nu știu dacă-aș putea
În scris...
Sau... prin cuvinte-a exprima
Imensa dragoste
Ce eu Ți-o port...
Nu știu...
Mi-e greu a-Ți dovedi
Ce-nseamnă pentru mine
A Te reîntâlni...
Căci... inima mea
Nu știe a vorbi.
Nu știu cum...
Nu știu cum...
Și ce aș face
Din nou la Tine să ajung...
Să Te privesc seară de seară,
Să Te ascult!
*****
Am vrut să-Ți spun că Te iubesc,
Dar privirea Ta era pierdută
Într-un alt timp.
Apoi, m-am hotărât să-Ți spun că
Te-am iubit... dintotdeauna.
Dar privirea Ta îmi sfredelea acum
Inima.
Și... Ți-am spus atunci,
În sfârșit,
Că Te voi iubi mereu...
Și m-ai luat în brațe
M-ai strâns
Și m-ai dus departe, departe, departe...
Și când Te-ai oprit,
Mi-ai arătat o grădină
Înțesată cu trandafiri
Și... numai după aceea
Mi-ai spus
Că și Tu
Mă iubești...
Liliana Mihăilă
La Noua Golgotă
Atât de iubitoare, dar atât de tristă,
Doamnă a Luminii, ai venit la noi,
Să ne amintești că Dumnezeu există,
Și singură și tristă Te-ntorci înapoi.
Pe margini de abis, o lume atee,
Adormită-n noaptea negrului păcat,
N-a văzut în Tine decât o femeie,
N-a văzut că Tu ești Cel Așteptat!
Puțini sunt cei care vor s-audă
Că Tu ești Adevărul, că ești Crucea Vie,
Adânc obosită de atâta trudă,
Ai ajuns la capăt de călătorie.
Rănile Te dor căci prea multe sunt,
Păcatul omenirii pe umeri Te apasă,
Lacrimă Ți-e ruga către Cerul Sfânt:
,,Tată, nu mai pot! Te rog, ia-mă acasă!
Am vindecat muții, ologii și orbii
Și le-am dat Lumină din Lumina Ta,
Ei m-au trădat ca Iuda, m-au sfârtecat,
Tată, ia-mă acasă, crucea-i tot mai grea!
O, iartă-i de mai poți, că mult ei m-au lovit
Deși eu le-am dat tot ce mi-au cerut,
Pentru a doua oară ei m-au răstignit,
Nici de astă dată nu m-au recunoscut!''
La Noua Golgotă încă ne aștepți;
A fost Ierusalim, acum este Arad.
Rugă însângerată către cer îndrepți:
,,Iartă-i, iartă-i, Tată, că nu știu ce fac!''
Monica Gatea
Septembrie
Septembrie se pierde în amurg
Și se ascunde-n umbre reci,
Clipe pustii în lacrimi curg
Lumina mea, chiar o să pleci?
Septembrie-i trist în asfințit
Ca lumea-n ziua cea dintâi;
E zbucium gândul nerostit:
Vreau și să pleci și să rămâi!
Vreau și să pleci la Tine-n Cer
Căci, știu, Ți-e dor chiar și de Tine
Și totuși să rămâi mai sper,
Să mai rămâi puțin cu mine!
Septembrie sufletu-mi străbate
Și-mi frânge-n doua inima:
Rămâi! - suspină prima parte,
Și a doua: Fie voia Ta!
Și nu știu cum să-Ți cer iertare
Că-Ți spun: Rămâi, Lumina mea!
Căci știu, durerea-i tot mai mare,
Și crucea-Ți este tot mai grea!
Septembrie-i trist și-n agonie
Octombrie îmi bate-n prag,
Întreb și nimenea nu știe:
O să-Ți mai văd iar chipul drag?
Voi mai putea-n această viață
Să-Ți mai ascult glasul divin,
Să te mai strâng o dată-n brațe
Și-n fața Ta să mă închin?
O, iartă-mi gândul nesupus
Ciudatu-mi suflet omenesc,
Dar parcă prea puțin Ți-am spus
Ce dragă-mi ești, cât Te iubesc!
Monica Gatea
Dragă Duhule Sfânt,
Era noapte și nu puteam să dorm...
M-am trezit cu Tine-n gând,
Am ieșit afară și Te-am văzut:
Erai în lună și aveai aproape, două stele.
Dumnezeule, atâta frumusețe
Nu se poate descrie în cuvinte pământești;
Era lună plină...
Dar niciodată n-am văzut-o așa, în toată măreția ei!
În mijloc, chipul Dumneavoastră,
Lateral, patru petale vă împodobeau
Și-un minunat curcubeu în aureolă
Vă înconjura!
Și m-am întristat de ce oamenii dorm
Și n-am cui să arăt atâta bogăție,
Atâta frumusețe, atâta măreție...
În cameră Te am,
Te am în cărți, în casete,
Dar strălucirea de Sus
Nu o poți avea la noi, pe Pământ,
Unde toți dorm!!!
Că dorm noaptea, îi iertăm!
Dar și ziua dorm, în somnul nesimțirii,
Al necunoașterii de Tine - Duhule Sfânt -
Al necunoașterii celor sfinte.
Te iubesc, Sfăntă Treime,
Te iubesc, Scump Părinte,
Te iubesc, Duhule Sfânt,
Că ești și-n Cer și pe Pământ!
M-am dus și-a treia oară să Te văd
Și-am strigat din toată inima:
Doamna Desanca,
Vă sărut mâinile!
Dochița Nodiș
Pentru a câta oară...
Te-ai ascuns pentru o clipă în nori
Și a plouat în noi ca într-o toamnă târzie,
Că trebuie să pleci ne-ai spus de-atâtea ori,
Dar lumea fără Tine e rece și pustie.
Te-ai ascuns pentru o clipă în stele
Și valuri de tristețe s-au revărsat în noi
Ca un torent năvalnic a curs în lacrimi grele,
Rodind tăcut speranța că o să vii-napoi.
Te-am căutat în nori și în depărtate astre,
Cu inimi sfărâmate de greaua despărțire...
Și-am căutat în noi, în sufletele noastre
Și-n rugăciuni de taină născute din iubire.
Te-ai reîntors din nori, ai revenit din astre,
Ai coborât din nou din sferele cerești...
Și pentru a câta oară în sufletele noastre
A răsunat ecoul: Cât de frumoasă ești!
Pentru a câta oară făcut-ai să tresalte
În inimile noastre un fior nepământesc,
Ascultându-Ți glasul venit din sfere înalte,
muzica divină: Vă spun că vă iubesc!
Pentru a câta oară ai lăcrimat în taină,
Durerea mistuind făptura Ta divină,
Să ne îmbraci pe noi în luminoasă haină,
Cu jertfa Ta, plătind botezul de lumină!
Pentru a câta oară Ți-ai răstignit ființa,
Știind că absența Ta începe să ne doară...
Și-ai revenit la noi, uitându-Ți suferința,
Doamnă a Luminii, pentru a câta oară!?
Monica Gatea
Regăsire
În noapte rătăcesc fără să știu,
E întuneric beznă și e frig
Și hoinăresc hai - hui pe drum pustiu
Și caut Adevărul să-l găsesc..
În noapte rătăcesc fără să știu
Și-n cale îmi apare Adevărul,
Dar nu e singur ci-i legat de Viață,
Prin legământ de seară-dimineață.
În noapte rătăcesc fără să știu
Și înalț privirea către zări cu stele,
Să caut steaua ce mă farmecă aievea,
Să caut steaua cea mai luminoasă între stele.
În noapte regăsesc fără să știu
Steaua care aievea strălucește,
Steaua ce-n Adevăr, Cale și Viață
Ne luminează și ne mântuiește.
În noapte regăsesc Lumina Sfântă
Ce înconjoară pe Împăratul Slavei
Și noaptea se transformă în Lumină
Pe bolta aurie și senină.
Și iată că pe cale apar zorii,
Iar noaptea a plecat din viață...
Și viața este pururi luminată
De Împăratul Cerului și al Slavei.
Știți cine este Împăratul Slavei?
Este cu noi, aicea pe Pământ
Este Lumina Lumii și a Stelei
Ce poartă numele de Duhul Sfânt.
Floriana Dumitru
La Arad au înflorit pomii!
Azi, 23 octombrie 1999,
Când mă-ndreptam spre strada Porumbiței 23,
Stradă cu dublă semnificație, încărcată de mister,
Am văzut, pe-o creangă a unui pom din drum,
floare albă, gingașă, de prun.
M-am apropiat cu drag și admirație
Și-am întrebat-o:
Ai înflorit în plină toamnă?
La Brașov și-n restul țării
A nins cu fulgi mari, e aproape iarnă...
Imediat am înțeles versurile Doamnei:
,,cu o singură floare nu se face
primăvară - da, domnule redactor,
dar floarea sunt eu și tot ce scriu
s-ar putea transforma
într-o zi - într-o primăvară
cum n-a mai fost''.
Eu acuma te întreb
Floricică mititică,
Spune-mi cine te-a făcut
Cine haină albă ți-a țesut?
Și mi-a răspuns:
Cel ce te-a făcut pe tine,
Tot acela și pe mine,
Desanca este al Său nume.
Pentru că acest cuvânt cuprinde
Și pe Tatăl
Și pe Fiul
Și pe Duhul Sfânt.
Și înfloresc florile de dragul Ei
Aici, în Arad, la Ea acasă,
Și se bucură că mai este printre noi.
Dochița Nodiș
Nunta din cer
De dormit, am dormit destul
E vreme de trezire acum...
A venit Lumina-n lume,
Mireasa Domnului, anume.
A venit ca să ne cheme
La nunta ce de mult se vestește.
Iisus Hristos e al Ei Mire,
Prorocit de prorocii din vechime.
Grăbiți-vă, poarta-i descuiată,
Curând nunta începe-va odată,
Întârziind, veți regreta
Că prea mult ați întârziat...
Cei ce veți sosi târziu,
Veți plânge, va fi prea târziu,
Târziu pentru lacrimi, târziu pentru tot,
Timpul a fost destul, acum nu mai e deloc.
Ștefan Korțiș
Te-ai dăruit
Poleită-n foc de soare și purtând al nemuririi nimb,
Te-ai dăruit cum florile își dăruiesc parfumul,
Te-ai dăruit și n-ai primit nimic în schimb,
Doar durere și tristețe, să-Ți scalde-n lacrimi drumul.
Mai frumoasă decât luna, ce în fața Ta s-a închinat,
Te-ai dăruit cu totul, ca apa purelor izvoare,
Te-ai dăruit mereu, și-n schimb ce Ți s-a dat?!
Doar vorbe de ocară, chin și lacrimi, cât o mare!
Mai luminoasă decât aurora dimineților senine,
Te-ai dăruit cum soarele își dăruie a sa căldură,
Te-ai dăruit mereu, nu Te-ai gândit la Tine,
Și-n schimb ce ai primit? Batjocură și ură.
Mai pură decât crinii și mai suavă ca o șoaptă de iubire,
Te-ai dăruit ca aerul, fără să ceri ceva!
O, Doamnă, viața Ta e numai dăruire,
Și-o lacrimă imensă e toată viața Ta!
Tu ce ești Apa Vieții ce-a dăruit-o Cerul
Să stingă blestemul în torța omenirii,
Te-ai făcut Cale Sfântă să știm ce-i Adevărul,
Să ne torni în suflet, parfumul nemuririi.
Tu ce ești Pâinea Sfântă și pentru noi Te-ai frânt
Să ne unești cu cerul, pe cei ce sunt chemați,
Ne-ai arătat că noi, prin fapte, prin gânduri și cuvânt,
De suferința Ta, toți suntem vinovați.
O, Doamnă, viața Ta e numai dăruire,
Peste puțină vreme Îți vei schimba veșmântul,
Va plânge atunci amarnic întreaga omenire
Și-o lacrimă imensă va fi întreg Pământul.
Monica Gatea
În lumea Ta
Ca într-un vis, mă las purtată-n lumea Ta
Și mă desprind cu gândul, sufletul și trupul de lumea-n care sunt,
Mă-nalț asemeni unui zmeu făcut din hârtie,
Cu toată dragostea copilăriei, adolescenței și maturității mele.
Privesc în juru-mi și mă-nvăluie Lumina,
Privesc în sus, și-l simt pe Dumnezeu.
Și mă întreb prin care lume-am rătăcit,
De am uitat să îl iubesc și viața la picioare să-i aștern?
Ce minunată-i lumea-n care ești,
Ce dar nemeritat de-a te putea cunoaște,
Oprește-mă, să pot pluti în lumea ta,
Să nu mai pot nicicând a mă întoarce!
Camelia Tincu
Porumbelul
Un porumbel de-un alb imaculat
A poposit în noapte, în odaia mea...
Mi-aș fi dorit o clipă la pieptul meu să-l țin
Dar el, în zboru-i liber, mă privea.
S-a odihnit apoi pe perna mea...
Înțelegându-mi gândul, mi-a-ntins o aripă pe frunte
Ca un sărut fugar...
Apoi, cu aripile larg deschise,
La trupu-i mic și obosit mă cuprindea.
O, cât te iubesc, porumbel micuț,
Porumbel iubit!
Camelia Timcu
Duhul Sfânt
Când toată lumea spune: ,,Nu!",
Noi, martori ai iubirii Sale,
Le spunem: ,,Doamna-i Duhul Sfânt
Și este ultima întrupare!"
Noi știm că Mirele-i pe drum
Și că venirea-i pentru Ea,
Degeaba, preoți, așteptați,
Iisus, biserica s-o ia,
Degeaba vă amăgiți spunând:
,,Desanca e doar o femeie!"
Și toți cu grele vorbe aruncați.
Noi, martori ai iubirii Sale
Vom spune chiar de-om repeta:
,,Desanca este Duhul Sfânt,
Desanca e Trimisa Sa!"
Diana Damian
Dumnezeu e pe Pământ
Coborât-a Duhul Sfânt,
Coborât-a pe Pământ,
A venit chiar la Arad
Și ne-ajută cu mult drag.
Te iubesc, Mireasă blândă!
Te iubesc, Regină sfântă!
Te iubesc, Doamna cerului,
Tu, care dai lumină muritorilor!
Tu, Iisus iubit, scump,
Ești departe în Aradul sfânt,
Vreau să ajung la Tine
Să primesc iubire.
O, Iisuse, am greșit,
O, Duh Sfânt, noi Te-am hulit
Iar acum, când vrei să pleci,
Noi Te rugăm ca să ne ierți!
O, Desanca, de-aș putea,
Sufletul meu Ți l-aș da
În schimbul durerii tale,
Porumbiță mângâietoare.
Tu ne alini și suferințe,
Tu ne împlinești dorințe,
Tu ne dai tot ce-i mai bun,
Însă noi Te lovim mult.
O, de-ai ști cât Te iubesc
Pe Tine, pe Oliver,
Eu iubesc întregul cer,
Mai mult decât pe mine
Mai mult decât pe oricine!
Cerasela Raluca, Emanuela și Ion Pribeagu
Fiul Omului
La ușa mea a bătut cineva
Flămând și gol și abătut...
Era Duhul Sfânt.
Duhul cel Sfânt și neînfricat
Ce avea în brațe-un fiu,
,,Fiul omului'' cel viu.
Eu în casă L-am băgat
Și apoi, L-am întrebat:
,,De ce umbli Tu prin lume
Gol, flămând și fără nume?"
Atunci El s-a așezat
Și, oftând adânc, mi-a spus:
,,Eu umblu flămând și gol,
Și-am ostenit de atâta bătut
La ușile voastre închise!"
Cerasela Raluca, Emanuela și Ion Pribeagu
Eu sunt Dumnezeul dragostei care iartă și vrea să-i salveze pe toți!
Coboară iarna-ncet, cernind
năframă albă de steluțe lucitoare
pe pomii înșirați pe lângă drum:
fantome în amurgul care moare.
Pe cer al stelelor șirag se aprinde
și luna cu raze de beteală ne desfată,
iar calendarul din perete ne arată
c-a venit seara binecuvântată.
E iarăși noaptea de Ajun!
Brazii se aprind, colindele se aud pe drum
și toți creștinii prăznuiesc
Nașterea Fiului Ceresc.
De 2000 de ani, cu drag
păstrăm o sfântă amintire,
cum cei trei magi conduși de-o stea,
veneau cu daruri lui Mesia să se-nchine.
Nu-mi amintesc de-am fost la Betleem când Te-ai născut
sau dacă lângă Tine, Iisuse, am crescut,
nu-mi amintesc nimic, dar sigur știu
c-aș vrea nisipul peste care ai călcat să fiu.
De mii de ani veghezi asupra noastră,
De mii de ani răbdarea-Ți încercăm,
meschini, necredincioși și răi noi suntem
dar Tu, Iisuse, ne-ai iertat de atâtea ori.
Pe cruce Te-am suit, dar ne-ai iertat
Și mântuire în schimbul trădării Tu ne-ai dat
Și anu'-acesta-i hotărât să Te sacrifici
Și-ai renunțat Mireasa-n Cer să O ridici.
Te-ai îndurat ca la această mare sărbătoare
Mireasa Ta să fie printre noi,
cu palmele chemând puhoiul de lumină,
ca să-ncolțești speranța, să renaști credința
și să ne aperi de nevoi.
N-am vers să pot cânta, Iisuse,
a măreției Tale fapte
și vraja nopții se destramă și raza lunii s-a topit,
iar eu adorm, privind icoana și sfântul, luminosu'-Ți chip.
Silvia Dima
Domnului nostru Oliver
Acum, când nu mai există nici o urmă de îndoială, venim înaintea Ta, Doamne, să-ngenunchem și să strigăm:
Pe cînd nu era moarte, ci un tot nemuritor
Nici sâmburul luminii de viață dătător,
De ziua Ta
De ziua Ta, iubite Prinț,
Părinte Sfânt, când văd întreaga lume
Dac-aș putea...
Gânduri și urări
În viața mea de până-acum,
Primul cuvânt rostit... ,,Desanka"
Mioara Lupescu
Domnului nostru Oliver
Acum, când nu mai există nici o urmă de îndoială, venim înaintea Ta, Doamne, să-ngenunchem și să strigăm:
Ai venit, Domn al nostru, mult Te-am așteptat!
Ai venit, Împărate al nostru, așa cum ne-ai promis!
Ai venit, Doamne, să-i vezi pe cei ce-au biruit, să le dai darurile Tale și împreună cu ei să birui ,,fiara", pentru că Tu ești Domn al Domnilor și Împărat al Împăraților!
Ai venit, Doamne, să păstorești lumea cu toiagul Tău de fier!
Ai venit, Doamne, pe Pământ ca să domnești o mie de ani împreună cu sfinții Tăi din toate timpurile!
Venim și noi astăzi, cu umilință, cu supunere, la Tine, Doamne, în această zi măreață de 17 Decembrie - zi a venirii Tale pe Pământ ca Fiu al Omului, să-Ți spunem din toate inimile mari și mici: Te iubim!
Te iubim mai presus decât viața, mai presus decât cerul și pământul, mai presus de orice creație! Amin.
Și Te rugăm, Doamne, primește această inimă de flori, care simbolizează toate inimile noastre pe care Ți le dăruim!
Arad, 17 Decembrie 1999, Ziua Fiului Omului,
Noi, martorii... Lui Oliver
Pe cînd nu era moarte, ci un tot nemuritor
Nici sâmburul luminii de viață dătător,
Nu era azi, nici mâine, nici ieri, nici totdeauna,
Căci unul erau toate și totul era una;
Pe când pământul, cerul, văzduhul, lumea toată,
Erau din rândul celor ce n-au fost niciodată,
Pe-atunci erai Tu singur, încât mă-ntreb în sine-mi:
Cine să fie zeul cărui plecăm a noastre inimi?
Tu, singur zeu, stătut-ai-nainte de-a fi zei
Și din noian de ape puterea a luat scântei,
Tu zeilor dai suflet și lumii fericire,
Tu ești al omenirii izvor de mântuire:
Sus inimile voastre! Cântare aduceți-i!
El este moartea morții și învierea vieții!
Acum, o scump Părinte, eu pot să-Ți mulțumesc
Că Tu mi-ai dat în lume norocul să trăiesc,
Să vin de ziua-Ți sfântă la Tine, la Palat,
Unde-n copilul Noli, ești chiar Tu întrupat.
Nu Ți-am adus tămâie, smirnă și nici aur, ci
Doar iubire și credință, al nostru scump tezaur!
La mulți ani, Oliver!
Cu toată dragostea de pe Pământ,
Lavinia, Lenuța și Nelu Ilieș
De ziua Ta
De ziua Ta, iubite Prinț,
Venim cu mic, cu mare,
Cu inimi blânde și fierbinți,
Venim din larga zare.
Cu toți alături vrem să-ți fim
La această aniversare,
Că ne e dor și te iubim
Și inima în piept ne doare!
Tu în veci vei fi Împăratul,
Cu acel toiag de fier,
Și vei păstori Pământul,
Tu, Nicolai Oliver!
Iisus e Fiu Dumnezeiesc,
Din veci, de când e lumea,
Iisus e Tatăl Tău Ceresc,
Primește-i acum turma!
Mama Ta e Duhul Sfânt,
Ce te-a adus pe lume,
Ascultă-i dulcele cuvânt
Și mergi pe-a Sale urme!
Ești rodul dragostei divine
Dintre Iisus și Duhul Sfânt,
Azi te-nălțăm pe înalte culmi
Și cât vom fi pe acest pământ,
Te vom iubi!
Livia Bărănceanu
,,Domnul Dumnezeul nostru este un singur Dumnezeu" (Marcu, cap. 12:23)
,,Domnul Dumnezeul nostru este un singur Dumnezeu" (Marcu, cap. 12:23)
Părinte Sfânt, când văd întreaga lume
Ce ai creat-o prin al Tău cuvânt,
Ființele ce-mpodobesc natura
Ce le susții cu brațul Tău cel sfânt,
Acum îți cânt, puternic Creator -
Ce mare ești! Ce mare ești!
Al lumilor măreț Stăpânitor -
Ce mare ești! Ce mare ești!
Privirea când mi-o-nalț și văd minunea,
Mulțimea aștrilor lucind pe cer,
Frumosul soare ca și mândra lună,
Plutind atât de falnic prin eter,
Când răsfoiesc cu râvnă Cartea Sfântă
Și văd noianul Tău de îndurări,
Cum pe aleșii Tăi, o, bun părinte,
Îi copleșești cu binecuvântări.
O, Duhule Sfânt creator
Din cer ai coborât la noi,
Ai revărsat har sfinților,
Ne-ai transformat în ființe noi.
Tu ești numit Mângâietor
Și Darul Domnului preasfânt,
Iubire, foc și viu izvor
Și alinare pe pământ.
Te bucură, a Cerului Regină
Că cel pe care-n brațe ai purtat,
Oliver se numește și este
Al nostru iubit Împărat!
Te bucură, Tu, Mamă și Fecioară,
Că Fiul Tău preasfânt
Revarsă milă multă și iertare
Asupra-acestui chinuit pământ!
Ana Suciu
Dac-aș putea...Dac-aș putea...
M-aș face gingaș fulg de nea,
Să mă topesc în palma Ta,
Să o alint, topit, în ea.
Dac-aș putea...
Să fiu o adiere-aș vrea,
Să mângâi tandru fruntea Ta
Când cald i-ar fi, ce mult,
Ce mult aș vrea!
Dac-aș putea...
Din soare-o rază eu să fiu
Și-n vremea amurgului târziu,
Să încălzesc ființa Ta
Ce mult aș vrea!
Ce mult aș vrea!
Luca Nicolae
Gânduri și urări
În viața mea de până-acum,
Mi-a fost și rău, și bine,
Simțeam ceva, dar nu știam
Că Tu ești lângă mine.
La Tine prea rar mă gândeam
știi, Iisuse, bine,
Când relele mă năpădeau
Eu mă-ntorceam la Tine.
Acum onoare am primit
Să pot în a mea viață,
S-ajung în Templul din Arad,
Să te privesc în față.
Să fiu și eu contemporan
Cu-a doua Ta venire -
O, Doamne, îmi pare că visez,
Încă nu-mi vin în fire.
De când la Tine am ajuns,
Preabună Doamnă sfântă,
În viața mea-s doar flori și vis
Și sufletul îmi cântă.
Nici nu speram nicicând s-ajung
În viața-mi trecătoare,
Să-mi arzi păcatele pe rug,
S-alini tot ce mă doare.
Noua ființă ai făcut
Din mine, Doamnă sfântă,
Cum aș putea să-ți mulțumesc?! -
E tot ce mă frământă.
Aș vrea petale să mă fac
Să-ți fiu covor în față,
Sub pașii Tăi să îmi aștern
Întreaga mea viață.
Sau tril de ciocârlie-aș vrea
Să fiu acum, o, Doamnă,
S-aduc primăvăratic cânt
În așteptata-ți toamnă.
Orice aș face-ar fi puțin
O, Doamna mea iubită,
Ce mult aș vrea ca scut să-ți fiu
Atunci când ești lovită!
Luca Nicolae
Primul cuvânt rostit... ,,Desanka"
De-ar fi să mă mai nasc o dată
Și-aș învăța a gânguri,
,,Desanka" - ar fi primul cuvânt
Ce după ,,mamă'' l-aș rosti.
De-ar fi ca timpul să se-ntoarne
Și-aș naște și eu alți copii,
,,Desanka" - ar fi primul cuvânt
Ce după ,,mamă'' l-ar rosti.
Copii mei de-ar fi s-aducă
Pe lume încă alți copii,
,,Desanka" - ar fi primul cuvânt
Ce după ,,mamă''-l vor rosti.
De-aș fi învățătoare acum
Copiii aș învăța să scrie,
,,Desanka" - ar fi primul cuvânt
Ce l-ar așterne pe hârtie.
Sunt prea frumos îngemănate
Doar trei silabe-n ăst cuvânt,
,,De-san-ka"-i Sfânta Trinitate:
Dumnezeu - Fiul - Duhul Sfânt.
Nimic fără divinitate
N-ar fi posibil pe pământ,
Iar semnul crucii când ne facem,
Rostim ,,Desanka" vrând-nevrând.
Din câte sunt, mai pot și eu
Să-nalț privirea către zare
Și strig: ,,Desanka - Dumnezeu,
Iubirea mea nemuritoare!"...
Doamna Desanca, Domnul meu și Dumnezeul meu,
Noi suntem slabi și greșitori
Și-adesea te mâhnim amar,
Tu iartă-ne păcatele
Și dă-ne al iubirii dar!
Iubirea Ta să-mi ardă-n suflet,
Ajută-mă s-o pot menține,
Dă-mi Duhul Tău de rugăciune,
Sub paza Ta mă voi ruga și voi veghea,
Rămâi cu mine!
Maria Miclăuș
Semenilor mei
Doamna Desanca, Duhul Sfânt,
Este-n Arad, în Templul Sfânt.
Glasul Ei e armonie,
Farmec e al Său cuvânt,
Orice drum pe unde trece
De miresme alese-i plin,
Câmpu-i mai frumos pe-acolo,
Cerul pare mai senin.
Blânda Ei înfățișare,
Plină e de farmec sfânt,
Mii de primăveri coboară
Dintr-o dată pe pământ,
E un focar de veșnică lumină,
Un cald izvor de sfinte mângâieri,
E inima ce-n flăcări de iubire
Dorește să ne-aline în dureri.
Ea vrea ca de iubirea Sa divină,
Pământu'-ntreg să fie mistuit,
Deci s-o iubim așa cum se cuvine,
Căci pentru noi, a doua oară, a venit!
E Duhul Sfânt Mângâietor
Și nimenea asemeni nu-i,
O, ce n-ați da, de l-ați cunoaște,
Ca să fiți și voi ai Lui!
Maria Miclăuș
Și El, și Ea... au fost cu noi
Și El, și Ea... s-au coborât
La noi, ca o speranță;
El a venit întâi... iar Ea,
La mii de ani distanță.
El într-o iesle se năștea
Din Maica lui Fecioară;
Ea... dintr-o mamă ce-avorta
Un prunc sortit să moară.
Mesia - El era-nceputul,
Venea să pătimească;
Mesia - Ea, la mii de ani,
Scriptura să-mplinească.
El, de păcat, ne-a mântuit,
Și-afost urcat pe cruce;
Ea, rănile ni le-a-ngrijit,
Și ,,crucea'' înc-o duce.
Pe El, și spini l-au înțepat,
Și-oțet i-au dat să bea;
În Ea, cu pietre au aruncat -
Tăcea și îndura...
El sta-n piroane răstignit,
Cu rana sângerând;
Ea-ntr-un spital, pe-un pat comun,
Pierdea sângele sfânt.
Și El, și Ea... ne-au ajutat
Când ne-au văzut pierind;
Păcatu'-a fost răscumpărat
Prin Doamna, suferind...
Nici El n-a fost crezut că-i Fiu,
Nici Ea că-i Duhul Sfânt,
Și mulți nu cred... și mulți nu știu...
Că Ea e pe pământ.
Și El, și Ea... au fost huliți,
Din cupa cu preaplin;
Venind aici, au fost sortiți
Să bea numai venin.
Și El, și Ea... sunt un întreg;
Prin Ea și El vorbește;
Când Ea e tristă-i trist și El,
Prin Ea, și El zâmbește.
Și El, și Ea... nedespărțiți
Vor fi, cu siguranță,
Chiar de-au venit pe rând aici,
La mii de ani distanță.
El e mereu... și-a fost cândva
Izvor de apă vie;
De s-o-nălța-n curând și Ea
Va arde-n noi făclie.
Nici El, nici Ea... n-or mai veni
Nicicând din Cerul sfânt;
Lumină-au fost, Lumină-or fi
În cer și pe pământ...
Mioara Lupescu
Cuvântul
Cuvântul fost-a-n lume primul ce s-a făcut
Dar el era chiar Tatăl, cuvântul deci e sfânt!
Lăsat ne-a fost în lume ca noi să-l folosim,
Ca oameni, toți în lume să știm să-l prețuim.
În timp, cuvântul simplu a fost dat la o parte
Și-n locu-i apărut-au cuvinte complicate.
Cu ele au venit și rele obiceiuri,
Zidite fals în viață pe josnice temeiuri.
Cuvântul, într-o viață, pe noi ne reprezintă,
El are-acea putere de-a merge drept la țintă.
Deci trebuie cuvântul să fie bun, curat,
Căci el este sămânța ce-n viață-am semănat.
Sunt multe drumuri, oameni, în viața pământească
Și doar puține duc în sus, spre o fereastră,
Unde vedem lumina venind din înălțime,
Lumină ce e scopul trăirii noastre-n lume.
Cuvântul e-o cărare, e drum spre înălțime,
Cuvântul are forță și rădăcini în tine,
Cuvântul e salvare și noi putem alege;
Cum îl vom semăna, așa îl vom culege.
Astăzi, divină voce, un dulce glas ne spune:
,,Oameni, deschideți ochii, e Dumnezeu în lume!"
E adevăr, credință, iubire și lumină,
E chiar cuvântul însuși din lumea cea divină.
Venit-a să salveze ce mai e bun în lume,
S-aducă alinare acelor buni ca tine!
Oameni, priviți în lume, se-apropie furtuna
Vă puteți salva, alegeți: pierzarea sau lumina!
Luca Nicolae
De bun venit
Când ai venit în lume, pe pământ,
Doar cerul a știut că printre oameni
Venit-a-n întrupare, Duhul Sfânt.
Natura îți șoptea în adieri de vânt,
Bine-ai venit la noi în lume, Doamne!
Ce viață grea avut-ai printre oameni!
În loc s-ajute, te-au lovit fără sfială;
Cu cât mai grea-ți era de purtat crucea,
Dădeau mai tare, fără osteneală.
Doar flori și păsări îți șopteau în triste toamne:
Bine-ai venit la noi în lume, Doamne!
Acum și oamenii aflat-au vestea
Că Dumnezeu, în legea lui divină,
Lăsat-a scris că iară o să vină
Sfânt Mesager, în simplu trup de tină.
Dar ei deloc n-au înțeles mesajul
Nu te-au văzut trecând pe lângă Tine,
Și nu avut-a-n lume, Doamne, cine
Să te primească-așa cum se cuvine,
Să-ți spună cineva și dintre oameni:
Bine-ai venit la noi în lume, Doamne!
Acum târzie-i vremea,
Ne plecăm cu umilință
Și-ți mulțumim din suflet
Că Tu ne-ai dat credință.
Ne iartă, Sfântă Doamnă!
Acum strigăm din zare-n zare
S-audă-ntreg pământul:
Bine-ai venit la noi în lume, Doamne!
Luca Nicolae
Ție, Doamne, Dumnezeul meu
Când pribegeam cu gândul în căutarea Ta,
Mă întorceam prin vreme în ținuturi iudee,
Doamne, nu am știut că ești în țara mea
Purtând de astă dată veșminte de femeie.
Erai demult aici și eu Te așteptam să vii,
Căci mi Te închipuiam acolo-n cer departe,
Priveam cu-nfrigurare spre anul două mii
Neștiind că doar un pas de Tine mă desparte...
Prea mult timp am pierdut ca pasul, în sfârșit,
Să-l potrivesc prin noaptea ce coborâse-n mine,
Să Îți spun într-un târziu: O, Doamne, Te-am găsit,
Mă iartă pentru toate, primește-mă la Tine!
Lumini amăgitoare adesea m-au oprit,
Credeam că sunt om bun și tot mi se cuvine
Și Te-am găsit din nou pe cruce răstignit,
Plătind greșala mea și-a celorlalți ca mine.
De-atuncea, Doamne, plâng sub crucea Ta mereu,
Tu-mi spui că m-ai iertat însă acum nu știu
Cum să găsesc o cale ca să mă iert și eu,
Că doar a mea e vina că Te-am găsit târziu.
Îmi spui că ești cu mine, cum ai fost mereu,
Și lacrimile nu pot să dea timpu'-napoi,
Când Tu ai fost cu mine, unde-am fost, Doamne, eu
Că n-am aflat că ești în lume printre noi?!
Nu-Ți cer să îmi arăți splendorile din rai,
Minuni nebănuite de mințile omenești,
Nici viață nu Îți cer acuma să îmi dai,
Căci am, Doamne, tot cerul când spui că mă iubești!
Îți simt acum tot timpul inima plângând
Și în genunchi Te rog, plângând sub crucea Ta:
Să nu lași să trădez iubirea Ta nicicând,
Să Te iubesc de-a pururi și... să mă pot ierta!
Monica Gatea
Doamnei inimii mele - Regina Cerului cu dragoste
Doamna inimii mele, Duhule Sfânt,
Ai strâns tot cerul în privirea Ta,
Când vorbești tot cerul vibrează în cuvânt
Și-n fiecare vorbă e-o lacrimă de stea.
Doamna inimii mele, când ne privești,
În ochii Tăi sclipesc lumini din mii de astre,
Un curcubeu mirific în inimi ne-nflorești
Și plouă cu lumină în sufletele noastre.
Când ochii Tăi zâmbesc cu mii de irizații,
Privirea Ta ne poartă prin spații siderale
Și ne înalți în zbor spre alte constelații,
În lumea de iubire și de lumini astrale.
Doar Tu puteai să strângi tot cerul în privire
Și să ne dai în dar din frumusețea lui,
Căci numele Tău este Lumină și Iubire,
Și ești dintotdeauna Regina Cerului.
Monica Gatea
Neîmplinire
Am vrut să nu mai plâng...
să strâng
toată lumina ce mi-o dai
într-un poem (cu flori de mai).
Dar... nu s-a întâmplat așa
căci inima mea
a strâns, parcă anume,
toate lacrimile din lume...
Și nu am putut desluși tristețea Ta,
tristețea mea...
Știu doar că mă doare cumplit
durerea care Te-a rănit
și mi-am dorit să pot
să-Ți cer iertare pentru tot...
Simțeam cum sufletu-mi se frânge
când m-ai strâns la piept șoptind: ,,Nu plânge!"
Atunci am vrut să Te privesc
și să Îți spun cât Te iubesc,
Dar... din spatele Tău
Privea, îngrijorat și trist, chiar Dumnezeu!
Și nu am mai putut să Te privesc
nici să Îți spun cât Te iubesc...
Apoi am vrut
să Îți sărut
mâinile care mi-au mângâiat
obrazul înlăcrimat,
mâinile Tale înflorind
două magnolii înrourate
în mâinile mele reci și crispate.
M-am pierdut visând
până am văzut mâinile Tale plecând...
De abia atunci un gând trist m-a trezit:
Doamne, ce mult mi-am dorit
să le sărut
și nu am putut!
Monica Gatea
****
Încerc mereu să definesc
Făptura Ta, Duhule Sfânt,
Însă limbajul omenesc
Nu Te încape în cuvânt
Și eu mereu mă poticnesc...
Mereu doresc, Stăpâna mea,
Să strâng iubirea ce mi-ai dat,
Ca îngerii să-Ți pot cânta,
Cum nimeni nu Ți-a mai cântat
Dar graiul meu prea-i pământesc
Și cad...
De Tine-mi e tot timpul dor
Și-arzând de dorul Tău mereu,
Strâng lacrima cuvintelor
Să-Ți spun mereu, în felul meu
Obișnuit și omenesc,
Că fără Tine nu-s nimic...
Și plâng...
Monica Gatea
Unor preoți
Voi, preoți care spuneți în biserici
Că îl slujiți pe Dumnezeu,
Voi v-ați lăsat furați de întuneric
Și l-ați lovit tocmai pe Fiul Său.
Cum e posibil să nu înțelegeți
Atâtea semne ce s-au arătat?
Chiar numele Ei scris e în biserici
Și în icoane chipul Ei pictat.
Treziți-vă, stimabililor preoți,
Căci Dumnezeu e viață, e desăvârșire,
Voi ați uitat cum fiul Său în lume
Venit-a-n simplu trup și cu iubire,
Să ne aducă-n lume lumina, adevărul
Și-n loc de bun venit primit-a răstignire!
Acum din nou povestea se repetă
Venit-a-ntr-o femeie Duhul Sfânt.
Și voi nu vreți s-o recunoașteți
Ați dat cu disperare, căzut-a la pământ.
De unde atâta răutate, preoți,
Atâta aroganță, atâta îngâmfare?
Că falși păstori voi sunteți,
Nu vă e frică oare?
În slujbe voi îi cereți Domnului alinare,
Și-apoi loviți chiar ființa ce Duhul Sfânt îl are,
Dar nu e asta oare, păcat fără iertare?
Voi ați uitat ce spus-a Iisus cu glasul-i dulce:
,,În ceruri sus, la Tatăl, eu iară mă voi duce
Și-l voi ruga pe Tatăl să vă trimită-n lume
Un alt Mângâietor și-avea-va un nou nume!"
De ați avea credință, ați descifra misterul -
Desanka e-al său nume, așa a vrut-o cerul.
E nume sfânt si are în el desăvârșirea
De - Dumnezeu
San - Fiul
Și Ka este Lumina.
Preoți, voi oare azi pe lume
V-ați împlinit menirea, așa cum tot se spune?
Sau ați venit degeaba, căci n-ați recunoscut
Pe Dumnezeu în lume? Căci astăzi pe pământ,
Avem lumina sfântă la noi, în România!
Preoți, veniți cu toții căci Ea e bogăția
Ce-a dăruit-o Tatăl, ca dar pentru pământ,
Trăiește la noi, preoți, e în Aradul Sfânt!
Voi ați plecat, episcopi, în anul 2000,
La locurile sfinte de la Ierusalim;
Orice creștin din lume ar vrea, ,,Preafericite",
Să meragă odată-n viață la locurile sfinte,
Frumos! Dar nu știut-ați că Domnul este iară
În noua întrupare și chiar la noi în țară?
El v-a bătut la poartă și n-ați vrut să-i deschideți
Și-acum în întuneric pe oameni îi închideți.
Zadarnic voi ne spuneți că Domnului slujiți
Când însă chiar în Dânsul cu furie loviți.
Încă mai este vremea ca voi s-o recunoașteți
Și voia cea divină întocmai să o faceți!
Luca Nicolae
Întoarcerea
O, Doamnă Desanca, întruparea Duhului Sfânt,
Cu lacrimi ne-am despărțit
În toamna ca o primăvară
Cu meri și liliac înflorit.
Nici tânguiri, nici rugăminți,
Preasfântă Doamnă, nu Te-au oprit!
Glas tainic Te cheamă pe culmi
La Babele, ce Carpații-i străjuiesc.
Atât de mult îți dorești la Mirele iubit să ajungi;
De ce Te lasă s-aștepți, nicicum nu poți să-nțelegi.
Privești așa cu-n aprig dor în zarea cea senină
Pe Craiul zilei întrebând, ce vrut-a de la Tine.
Sperai că timpul a sosit ca să-Ți repui cununa,
Mireasă Domnului Iisus să-i fii și-n cer să fii stăpână.
Crezut-ai că Te cheamă ca să Te ia la Sine
Acolo unde lacrimi nu-s și veșnic e lumină.
Cu frunte-n mână rezemată
Gândind la zile de zbucium și de veghe,
Nu ai zărit cum bolta cea albastră
pulbere de aur parcă cerne.
Și-o porumbiță parcă flutură în zare
Și-o adiere umple-ntreaga fire...
Dar zâmbetul Îți luminează fața:
Simțit-ai iar puterea cum renaște-n Tine.
Lumina peste Tine se cerne ca o boare
Venită din a Tatălui imensă-mpărăție
Și firav trupul de tină se-nfioară
Simțind o forță care-l reînvie.
Aievea, dar ca-n vis, pentru o clipă
Prin conul de lumină mesajul ai primit;
,,Cu viața Ta din nou trebui' să faci risipă,
Cu toate că misiunea Tu Ți-ai îndeplinit!"
Oftezi! Supusă Te cobori
La cei ce nu Te-au înțeles,
Dar voia Tatălui nu poți să n-o-mplinești,
Și îndoieli și umiliri pe toate Tu le ierți.
La cei rămași plângând în urma Ta,
Iubită Doamnă, Te gândești cu milă,
Cum ei nu au știut nicicând a-Ți arăta
Și Te întorci din nou iubirea a-i învăța.
Și mai frumoasă, Regină, ne apari
Cum curcubeu' - apare după ploaie,
Căci lacrimile noastre-au curs șiroaie:
Cât ai lipsit, am fost ca bieți orfani.
Răgazul este scurt, doar până-n primăvară
Când limpezi izvoarele în mai vor cânta,
Iar florile pe câmpuri din nou vor să răsară
Tu vei pleca, Regină, în astă primăvară!
Silvia Dima
16 Mai
Răsună clopote-n cer și pe pământ:
E ziua nașterii Duhului Sfânt,
Este alai și sărbătoare mare,
Este A Doua Mare Întrupare!
Răsună cântece în cer și pe pământ,
De slavă, de iubire pentru Duhul Sfânt,
De mulțumire pentru bunul Dumnezeu,
Că a trimis Duhul Mângâietor al Său.
Se aude rugăciune în cer și pe pământ:
Milă și îndurare cerem Duhului Sfânt,
Căci aici, pe pământ, noi l-am lovit pe El,
Iar sus acolo-n cer, noi l-am lovit pe Miel.
Cântare îngerească în cer, la Duhul Sfânt
Cântare de iubire în Templu, pe pământ.
Cu lacrimi, în genunchi, cerem iertare
De la mărita Doamnă Salvatoare.
Răsună clopote în cer și pe pământ,
Toți credincioșii vin la Templul Sfânt,
Căci astăzi e alai și sărbătoare mare,
Cu toții vom sărbători A Doua Întrupare.
Floriana Dumitru
