Un porumbel de-un alb imaculat
A poposit în noapte, în odaia mea...
Mi-aș fi dorit o clipă la pieptul meu să-l țin
Dar el, în zboru-i liber, mă privea.
S-a odihnit apoi pe perna mea...
Înțelegându-mi gândul, mi-a-ntins o aripă pe frunte
Ca un sărut fugar...
Apoi, cu aripile larg deschise,
La trupu-i mic și obosit mă cuprindea.
O, cât te iubesc, porumbel micuț,
Porumbel iubit!
Camelia Timcu
